National

REVOLTATOR. Satenii din Pungesti vanati si terorizati. Nu au voie sa mearga nici la toaleta

Publicat: 12 dec. 2013
1
Comuna vasluiana Pungesti este sub asediu, jandarmii trimisi prin ordin de la Bucuresti terorizandu-i pe localnici si controlandu-i la sange pe toti cei care au indrazneala de a face front comun cu satenii impotriva americanilor de la Chevron. Iata ca, mai nou, solidari cu jandarmii si cu angajatii companiei americane se declara, potrivit unor surse, si reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Vaslui. Mai precis, sefii institutiei axata pe probleme de invatamant s-au simtit probabil lezati de protestul cadrelor didactice si elevilor, astfel ca au dat unda verde unor actiuni de intimidare.
O echipa de la ISJ a demarat un control la Pungesti, privita de multi profesori ca o modalitate de intimidare si o incercare a conducerii ISJ de „a da bine” in fata sefilor. Faptul a fost semnalat de mai multi profesori dintr-o unitate scolara verificata la sange, insa reprezentantii ISJ declara senini ca actiunea a fost facuta din grija pentru profesori, avand ca scop „nevoia de consiliere” sesizata in cazul profesorilor debutanti. Mai mult, acestia sustin sus si tare ca verificarea a fost solicitata chiar de directorul Scolii din Pungesti. La o asa informatie, conducerea scoli a ramas fara replica.
Verificarile au fost demarate dupa ce, in urma cu aproximativ doua luni, profesorilor si elevilor li s-a interzis orice actiune de protest la Pungesti. Potrivit mai multor surse, „brigada” s-a organizat ad-hoc, nu a fost stabilita anterior, decizia fiind determinata de evenimentele din ultima perioada. Mai mult, ar fi verificati elevii care nu au fost prezenti la ore pentru ca au mers sa protesteze. Se pare ca decizia a fost luata chiar de sefii de la Ministerul Educatiei, deranjati ca elevii si-au permis sa protesteze la Pungesti alaturi de parinti. O alta problema, care nu are de-a face cu actul educational, ar fi curiozitatea exacerbata a inspectorilor cu privire la participarea cadrelor didactice la proteste.
Europenii care vin cu ajutoare la Pungesti tratati ca niste infractorii de jandarmi
Este deja evident ca nimeni nu are voie sa se aprope de fieful americanilor de la Chevron. Dovada in acest sens sta si atitudinea manifestata de jandarmi fata de cei care vin sa-i sprijine pe localnicii din Pungesti, acestia aducand alimente. Este vorba despre doi cetateni europeni, un austriac si un neamt. Pentru ca au avut indrazneala sa verifice personal situatia din comuna acestia s-au trezit ca devin tinta autoritatilor. Au fost supusi unor controale mai ceva ca la inchisoare, totul pentru a nu afecta cu nimic „zona de siguranta publica” (a se citi terenul companiei private Chevron). Inca de la intrarea in municipiul Vaslui au trecut prin zwci de filtre, alaturi de alti participanti la trafic. Stabiliti de ceva ani in Romania, cei doi, Bernard Alexander Eickhoff si Christian Harfmann, au declarat ca este pentru prima data cand au fost supusi unui astfel de tratament din partea autoritatilor statului.
„Am venit la Vaslui pentru ca am considerat ca drepturile cetatenilor romani din Pungesti au fost ingradite si au fost calcate in picioare, inclusiv drepturile de cetateni europeni. Am venit cu ajutoare alimentare si dulciuri donate de romanii din Munchen, si sa vedem de ce mai este nevoie. Nu ne asteptam ca, in aceasta zona, sa fim tratati ca niste infractori, legitimati de mai multe ori, chestionati cu privire la scopul calatoriei, atat la Pungesti, cat si la intrarea in Vaslui. Am fost opriti si scosi din trafic, au fost legitimati toti pasagerii din microbuz, ne-au fost controlate bagajele si interogati cu privire la scopul calatoriei. Nicaieri in Europa, si nici macar in Romania, nu s-au mai intamplat asemenerea abuzuri!”, a declarat presei Bernard Alexander Eickhoff.
„Imi place Romania, imi plac locuitorii acestei tari, dar, in inima mea de cetatean european, ma simt abuzat de felul in care sunt tratat de fortele de ordine ale acestui stat, forte de ordine care ar trebui sa fie in slujba oamenilor, nu in cea a companilor straine care au interese economice in aceste locuri”, a mai spus Bernard Alexander Eickhoff.
Nici vacile nu au voie la pascut, nici satenii la toaleta
De cand au venit jandarmii in comuna, oamenii sunt batuti si nici macar nu mai au voie sa mearga la pascut cu vacile. Satenii sunt pur si simplu izolati de lume, sechestrati in propriile gospodarii, totul pentru ca o companie privata sa-si vada linistita de treburi. De frica, oamenii nici nu mai indraznesc sa iasa din curte. Nici in case nu se simt in siguranta. Jandarmii patruleaza noaptea pe ultie si ii agreseaza pe toti cei care par suspecti, indiferent daca „infractorii” abia se tin pe picioare din cauza varstei.
„Parca sunt turbati. Daca te duci cu vaca la pascut, te iau la bataie. Au batut o multime de oameni, si tineri, si batrani si copii, ba chiar si pe unul care nici macar nu poate vorbi, ca e cu handicap. L-au luat pe saracul baiat si l-au bagat in duba si, de frica, nu poate vorbi, a inceput sa planga. Ne-au facut program de mers cu vacile la apa. Nici macar in curte n-avem voie sa iesim noaptea. Aseara, am iesit si eu ca omul sa merg la WC, cu lanterna in mana. Mi-au strigat de dupa gard: stinge lanterna si treci in casa!”, a povestit Vasilica Voina, o femeie din Silistea, care locuieste in apropiere de terenul dat pe mana celor de la Chevron.
Situatia este mai grava pentru oamenii etichetati fara jena drept „elemente periculoase”. Oamenii care nu au pus mana pe alte „arme” decat sapa si tarnacopul sunt paziti zi si noapte, jandarmii stabilindu-se langa portile lor, pentru a fi siguri ca satenii pusi pe violente nu vor deranja compania americana.
Sursa: vremeanoua.ro.




Comentarii
Adauga un comentariu