Revoluția a învins, revoluționarii nu! Povestea tinerei nevoite să ceară azil politic în Italia în 1990

O tânără, rănită la 21 Decembrie 1989 în Piaţa Universităţii din Capitală, a fugit din ţară după ce a fost ameninţată de procurorii care anchetau dosarul Revoluţiei. A reuşit să obţină o viză de Italia, ţară unde ulterior a obţinut azil politic și pe care o consideră ca fiind ”acasă“.

În urmă cu 31 de ani, Daniela Badea s-a aflat în stradă în seara zilei de 21 decembrie 1989. A fost udată de tunurile cu apă, arestată, bătută şi târâtă pe jos. A fost dusă cu duba la o circă de Miliţie şi de acolo în Fortul 13 Jilava. De unde a fost eliberată după fuga cuplului dictatorial.

După ce a ieşit din spital, unde a fost tratată pentru o rană la cap, a încercat să afle ce s-a întâmplat cu tânărul pe care l-a cunoscut în stradă, care i-a salvat viaţa după ce luat-o din faţa TAB-urilor ce traversau bulevardul Magheru în viteză şi alături de care a intrat pe porţile închisorii.

stirilebzi.ro

Se oferă salarii atractive, asigurare privată de sănătate, tichete cadou! Ce farmacie caută angajați

Stirile PROTV

Șoferii pot reduce cu 25% consumul de carburant dacă renunță la un singur element din...

”Ştiu doar că îl chema Vali şi că lucra la Electroaparataj Bucureşti. Cred că avea cam 25 de ani, semăna foarte bine cu actorul Michael Pare“, povesteşte Daniela.

Iniţial, s-a dus să-l caute la locul de muncă, la Electroaparataj Bucureşti, unde a cerut să vorbească cu directorul întreprinderii. Când acesta a aflat ce doreşte, i-a zis să vină a doua zi, dar când a revenit, portarul n-a lăsat-o să mai intre.

Atunci, a cerut ajutor procurorilor, care i-au promis că o vor ajuta să dea de urma lui, viu sau mort.

Numai că, povesteşte ea, după alegerile din mai 1990, totul s-a schimbat.

”După alegeri, mă chemau la Procuratură o zi da şi una nu. Nu mă mai primeau în încăperile de sus, ci mă duceau într-o cameră de la subsol. Mă lăsau singură, îmi puneau în faţă o hârtie şi îmi cereau să-mi schimb acuzaţiile date anterior şi să scot din declaraţii existenţa acelui băiat.

Iniţial, mi-au promis bani şi casă. Când au văzut că eu refuz să mint, au devenit violenţi psihic. De asta am plecat din ţară. În starea în care eram, nu mai rezistam şi mă simţeam ameninţată“, retrăieşte ea drama acelor zile libere.

Daniela spune că ea chiar a crezut iniţial că în integritatea procurorilor, că aceștia vor să facă lumină, dar au fost şi tineri care şi-au dat seama de la început că totul este o mascaradă.

”Spre exemplu, Doina Oneaţă, care a fost închisă alături de mine la Jilava, nici nu s-a dus să dea declaraţii. Când a văzut ce se întâmplă în România a fugit din ţară traversând graniţa pe jos“, spune femeia.

După ceva timp, a realizat că, de fapt, procurorii voiau să ştie ce cunosc cei care au fost în stradă.

”Ei voiau să vadă, de fapt, ce ştiam noi. Eu am dat numele pe care le ştiam în declaraţiile mele. Erau oameni cu funcţii importante de la Miliţie şi de la Jilava.

Spre exemplu, îmi aduc aminte de comandantul de la acea vreme al Penitenciarului Jilava, de Borcan, care, atunci când am fost debarcaţi în faţa închisorii, i-a zis escortei noastre, care are certificat de revoluţionar: «De ce mi i-aţi mai adus pe ăştia aici? Nu puteaţi să-i împuşcaţi în afara închisorii?».

Pentru că noi am fost duşi la Jilava ca să fim omorâţi fără urme, aşa cum s-a întâmplat cu cei din Timişoara, care au fost arşi la Crematoriul Cenuşa. Nu se ştie nici până astăzi ce s-a întâmplat cu răniţii de la Spitalul Colţea, care au dispărut, sau de morţii de la Jilava. Oficial, la Jilava, în zilele Revoluţiei, nu a fost niciun mort dintre revoluţionari“, spune Daniela Badea.

La eliberare, își aduce aminte că acelaşi comandant Borcan le-a spus tinerelor: ”Fetelor, să uităm ce-a fost, ne mai întâlnim pe la munte, pe la mare…“

Cu trecerea timpului, s-a vindecat fizic, dar nu şi sufleteşte şi, după ce a reuşit să obţină şi cetăţenia italiană, s-a întors în ţară pentru a-l căuta pe Vali.

”Iniţial, nu puteam să intru în ţară ca refugiat politic, dar când am putut, am căutat liste cu răniţi şi cu morţi, am fost la toate asociaţiile de revoluţionari, dar fără a da de urma lui.

În memorie i-au rămas cuvintele prietenilor lui Vali, pe care i-a întâlnit în parcarea unde i-a lăsat autobuzul care i-a luat din faţa închisorii.

”«Prietenul tău a fost scos fără suflare din Neagra», aşa cum se numea camera de la Jilava“. Spuneau că este prietenul meu pentru că ne văzuseră cum Vali mă ţinea de mână şi cum mă proteja“.

În paralel, a încercat să obţină certificat de revoluţionar. Dar, era prea târziu, i-a răspuns Justiţia.

S-a simţit umilită, dar spune că nu pentru asta au ieşit ei atunci în stradă. Nu va uita niciodată emoţiile acelui decembrie însângerat.

”Atmosfera care s-a creat între noi, înainte de arestare, senzaţia aceea de unitate, eu n-o mai trăisem până atunci şi nici n-am mai simţit-o vreodată. Era o stare atât de frumoasă, de profundă…. Nici nu am cuvinte să explic“, spune românca.