News Flash:

Rezervistii, milionari in dolari

9 Aprilie 2001
965 Vizualizari | 0 Comentarii
•Peste 400 de pensionari ai Politiei de Frontiera, dintre care 70 sunt din Iasi, ar putea incasa de la Guvern 800 de milioane de dolari, reprezentand drepturi si daune morale •Precedentul s-a creat: un proces a fost deja castigat la Strasbourg si o singura persoana are de incasat doua milioane de dolari •Curtea Europeana a Drepturilor Omului va trimite un comisar la Bucuresti

Peste 70 de fosti graniceri din Iasi, actualmente pensionari, ne-au sesizat o frauda de proportii ai carei victime au fost, iar principal protagonist este chiar statul roman. Abuzati in nenumarate randuri, chiar cu legea pe masa, cei peste 400 de rezervisti care sunt, la ora actuala, in aceeasi situatie in toata tara, pot primi, cu titlul de daune, aproximativ 800 de milioane de dolari de la Guvernul Romaniei. Asociatia Cadrelor de Rezerva din Inspectoratul General al Politiei de Frontiera s-a adresat Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg pentru toti membrii ei. De remarcat este faptul ca precedentul s-a intamplat, unul dintre procese fiind deja castigat, iar pensionarul respectiv are de primit de la statul roman suma de doua milioane de dolari.

Reforma Ministerului de Interne a declansat degringolada

Calvarul pensionarilor a inceput la 1 iulie 1999, cand, in cadrul Ministerului de Interne s-a infiintat Inspectoratul General al Politiei de Frontiera, prin unificarea fostului Comandament National al Granicerilor cu fosta Politie de Frontiera din cadrul Directiei Politiei de Frontiera si Pasapoarte a MI. Fostii graniceri ieseni se plang ca au fost considerati intotdeauna drept "copiii vitregi" ai MI. Asta fiindca, dupa ce, in perioada 1993 - 1999, nu au mai apartinut de o directie distincta si au functionat sub jurisdictia Internelor, granicerii au fost perceputi ca niste intrusi. Iar reforma in minister le-a adus, statistic vorbind, cele mai multe cadre disponibilizate sau pensionate din intreg ministerul. Banii cuveniti la pensionarea cadrelor din Politia de Frontiera au declansat un razboi deschis intre fostii graniceri si conducerea Ministerului de Interne. Potrivit reglementarilor in vigoare (Legea 138/1999, Legea 56/1992 modificata si completata prin ordonanta de urgenta in 1999 si Decretul 214/1977 - n. red.), trecerea in rezerva cu drept de pensie presupune acordarea unor indemnizatii care sunt foarte strict stipulate si nu pot fi ocolite. Militarii care s-au pensionat in perioada iulie 1999 - decembrie 2000 au primit aceste ajutoare integral, conform legii, dar fragmentate si esalonate pe rate, din care cei mai multi nu au inteles mai nimic. Cei care au fost restructurati dupa aceea, si nu numai ei, au avut surpriza sa constate ulterior ca primesc ajutoare impozitate, ba chiar unora li s-au esalonat si aceste sume, din lipsa de fonduri. "Una ni s-a promis, ca sa acceptam pensionarea fara sa protestam, si altceva ni s-a acordat. Ce ni se intampla este o sfidare. Promisiunile nu s-au facut la coltul strazii, ci au fost consfintite prin ordonanta de urgenta. Nu suntem noi de vina ca guvernele nu-si respecta angajamentele luate", a declarat maior (r) Florin Chifan, de la Inspectoratul Politiei de Frontiera Iasi.
Pensionarii din Iasi s-au organizat intr-o asociatie care a fuzionat cu asociatia de la Bucuresti si va functiona pana cand se vor obtine drepturile cuvenite.

Justitia nu reprezinta nimic pentru MI

Unii dintre membrii Asociatiei Cadrelor de Rezerva din Inspectoratul General al Politiei de Frontiera au dat in judecata, in nume propriu, Ministerul de Interne si cel de Finante. N-au pierdut nici un proces, nici in teritoriu, nici in Bucuresti, multi dintre ei avand sentinte definitive si irevocabile prin care MI, ca parat, si Ministerul Finantelor, chemat in garantie in procesul civil, sunt obligate sa plateasca sume in valoare de aproximativ 100 de milioane de lei de persoana. Banii reprezinta impozitul perceput la platile compensatorii acordate in baza Legii 138/1999, sume care vor fi actualizate in functie de valoarea inflatiei. Necazul castigatorilor in instanta este ca Directia Financiar-Contabila din Ministerul de Interne nu pune in aplicare deciziile, invocand aceeasi lipsa a fondurilor, sfidand cu nerusinare deciziile puterii judecatoresti. De altfel, si la nivelul MI exista opinii diferite in legatura cu litigiile: Directia Juridica da dreptate reclamantilor, iar cea Financiar-Contabila sustine ca impozitele sunt legale. Actuala conducere a MI a spus oamenilor ca platile se vor face in limita fondurilor bugetare aprobate anual pentru MI si ca, prin urmare, membrii asociatiei vor primi banii in functie de creditele lunare si conform planificarii efectuate in functie de data trecerii in rezerva.

Curtea Europeana face dreptate romanilor

Fostii graniceri sunt acum hotarati sa mearga pana la capat pentru ca unul dintre ei, Mircea Vasilescu, a obtinut castig de cauza la Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Instanta europeana a decis ca statul roman sa-i plateasca lui Vasilescu drepturile cuvenite si daune morale insumand doua milioane de dolari. Creat acest precedent, ar fi posibil ca statul roman sa fie obligat sa-i plateasca fiecaruia dintre cei 400 de militari ai asociatiei aceasta suma, deci in total peste 800 de milioane de dolari. Perspectiva nu este deloc indepartata, pentru ca CEDO le-a raspuns militarilor si, dat fiind numarul mare al membrilor asociatiei, un comisar de la Strasbourg si-a anuntat sosirea la Bucuresti. Generalul de divizie Toma Zaharia, prim-adjunct al ministrului de Interne, care cunoaste o mare parte dintre militarii ieseni aflati in aceasta situatie, ii sfatuieste sa aiba putina rabdare deoarece Internele spera sa obtina, prin hotarare de guvern, sumele restante. "Sigur ca e mai usor sa platim cateva zeci de miliarde lei, ceea ce vom face, ca sa stingem litigiile aparute. Mostenim aceasta situatie delicata, dar incercam sa o rezolvam", a precizat delegatiei de rezervisti, generalul Zaharia.
Catalin DUMITRESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1423 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013819 (s)