Eveniment-Social

Rezultate foarte bune la concursul național „Made for Europe” 2022

Publicat: 02 mai 2022
În perioada 27-30 aprilie 2022, la Târgoviște, s-a desfășurat, în condiții impecabile, cea de-a XIV-a ediție a Concursului Național
În perioada 27-30 aprilie 2022, la Târgoviște, s-a desfășurat, în condiții impecabile, cea de-a XIV-a ediție a Concursului Național "Made for Europe"

În perioada 27-30 aprilie 2022, la Târgoviște, s-a desfășurat cea de-a XIV-a ediție a Concursului Național „Made for Europe”, eveniment ce are ca obiectiv valorizarea și promovarea experiențelor pozitive acumulate de unitățile de învățământ preuniversitar în derularea proiectelor finanțate prin programele comunitare din domeniul educației si formarii profesionale.

Se poate spune că această competiție este una dintre cele mai incluzive, reunind copii de la grădiniță până la elevi de liceu, de la diferite filiere, profiluri și specializări educaționale.

La etapa județeană desfășurată la Iași au fost înscrise 35 de produse realizate în cadrul proiectelor Erasmus+, eTwinning, Euroscola, Școli ambasador ale parlamantului european, iar 9 dintre acestea au întrunit peste 90% din punctajul maxim posibil și au fost promovate la nivel național.

Concursul național are drept obiectiv valorizarea și promovarea experiențelor pozitive

În perioada 27-30 aprilie 2022, la Târgoviște, s-a desfășurat, în condiții impecabile, cea de-a XIV-a ediție a Concursului Național „Made for Europe”, eveniment ce are ca obiectiv valorizarea și promovarea experiențelor pozitive acumulate de unitățile de învățământ preuniversitar în derularea proiectelor finanțate prin programele comunitare din domeniul educației si formarii profesionale. La etapa județeană desfășurată la Iași au fost înscrise 35 de produse realizate în cadrul proiectelor Erasmus+, eTwinning, Euroscola, Școli ambasador ale parlamantului european, iar 9 dintre acestea au întrunit peste 90% din punctajul maxim posibil și au fost promovate la nivel național.

Opt din cele nouă produse de proiect care au reprezentat județul Iași la Concursul Național „Mare for Europe” au fost premiate în cadrul etapei naționale care a reunit prezentări ale 126 de produse de proiect din toată țara. Premiul întâi a fost obținut de Nadejda Butnaru de la Colegiul Tehnic ,,Ion Holban” Iași pentru produsul ”Cromantic Valentine” (videoclip) – realizat în cadrul proiectului Erasmus+ ”Europa pe 7 coline”, prof. coordonator Gabriela Gasner. Tot pe locul întâi a fost calificat Sergiu Stolnicu de la Școala Gimnazială Butea pentru produsul ”Joc didactic Local Treasures” – realizat în cadrul proiectului Erasmus+ ”Local treasures – let’s share the best things”, prof. coordonator Greta Predoi.

Premii pentru elevii ieșeni

Iulian Cătălin Budu de la Colegiul National „Vasile Alecsandri” a luat premiul II pentru produsul ”Ghid de dezvoltare durabilă pe înțelesul adolescenților” – realizat în cadrul proiectului ”Școala-ambasador a Parlamentului European”, prof. coordonator Mihaela Băsu.

Premiul III l-a luat Ilinca Crețu de la Colegiul Național Iași pentru produsul ”Festivalul de teatru ce ilustrează eroi antici” – realizat în cadrul proiectului Erasmus+ EUropean hEroes of Kwowledge: Argonauts (EUREKA), prof. coordonator Elena Bărbieru. Pe același loc s-au clasat și Ana-Maria și Cristina Holmu de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” Iași pentru produsul ”Jurnal de practică pedagogică” – realizat în cadrul proiectului Erasmus+ ”Formarea pentru creșterea calității educației timpurii, prof. coordonator Vasilica-Leana Botezatu.

Ruxandra Dumitrașcu de la Școala Gimnazială ,,Titu Maiorescu” Iași pentru produsul “Building Emotional intelligence and self-Awareness through Mindful Practices” (Teaching Resources Collection)” – realizat în cadrul proiectului Erasmus+ ”Dezvoltarea inteligenței emoționale și practicarea autocunoașterii prin conștientizarea emoțiilor” (Building Emotional intelligence and self-Awareness through Mindful practices)”, prof. coordonator  Simona Dorneanu.

Două eleve au luat mențiune în cadrul concursului national. Alexandra Isachi de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Iași pentru produsul „A History of Peace – the 20th Century” – volum realizat în cadrul proiectului Erasmus+ ”Act, Connect, Transform for the World Peace”, prof. coordonator Daniela Livadaru și Maria Radu de la Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu” pentru produsul ”Exerciții interactive, realizat în cadrul proiectului Erasmus+ ”Language teaching for Understanding and peaking Mathematics”, prof. coordonator Irina Isabella Savin .




Adauga un comentariu