Local

Rezultatele finale ale examenului de titularizare s-au afișat. Ce note s-au obținut la Iași, după contestații

Publicat: 03 aug. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Rezultatele finale ale examenului de titularizare s-au afișat. Ce note s-au obținut la Iași după contestații

Rezultate finale la examenul de Titularizare 2021 s-au afişat la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul oficial titularizare.edu.ro, astăzi, 3 august 2021. Acestea pot fi consultate AICI!

Rata notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 44,47% (în scădere față de rezultatele consemnate în ultimii patru ani: 58,66% în 2020, 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017).

Procentul notelor între 5 și 7 este de 35,49%, în creștere comparativ cu anul trecut (27,23%). Din promoția curentă, 40,63% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte) – (58,38% în 2020, 46,79% în 2019, 46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017).

La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 27.301 candidați din totalul de 34.120 de candidați înscriși.

În centrele de evaluare au fost notate 25.059 de lucrări, întrucât: 2.193 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 8 candidați au fost eliminați, iar lucrările a 41 de candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei.

În contextul afişării rezultatelor finale prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul Educaţiei şi Cercetării a făcut declaraţii.

Procentul notelor de la examenul de Titularizare 2021 s-a modificat, la Iași

Rezultatele finale obținute de cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2021 au fost publicate astăzi, 3 august, ora 14:00, pe pagina web dedicată, titularizare.edu.ro.

La nivelul județului Iași, procentul notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă, după soluționarea contestațiilor este de 48,33% (în creștere cu 1,83%, comparativ cu rezultatele inițiale – 46,5%), iar procentul notelor între 5 și 7 este de 34,17%. Astfel, procentul notelor peste 5 este de 82,5% (contestațiile au generat modificări de note pentru 341 de candidați)

Din promoția curentă 45,48% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte).

8 candidați au obținut nota 10 (5 note maxime la limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în gradinița de copii, 1 la asistență medicală generală, 1 la educație socială  și 1 la religie ortodoxă). 705 candidați au obținut note între 7 și 9,99, iar 504 candidați au note între 5 și 6,99.

La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat1548 de candidați din totalul de 1938 de candidați înscriși.

În centrele de evaluare au fost notate 1475 de lucrări, întrucât: 72 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, iar lucrarea unui candidat au fost anulată din motive legate de nerespectarea metodologiei

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Proba practică și inspecția la clasă au fost eliminate pentru anul în curs prin OUG nr. 70/2020, aprobată prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 – 5 august.

Rezultate slabe la examenul de Titularizare 2021! Bătălie strânsă pentru a obține un post didactic bun în municipiul Iași

Pe 27 iulie 2021, după ce MEC a publicat rezultatele (înainte de contestații) la examenul de Titularizare 2021, la nivelul județului Iași, procentul notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 46.5 la sută, peste media pe țară, care este 44.47 la sută, iar procentul notelor între 5 și 7 este de 34.84 la sută. Astfel, rata de promovabilitate a fost de de 81.34 la sută. Pe de altă parte, din promoția curentă, 44 la sută dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte), peste media pe țară, care este de 40.63 la sută. Astfel, opt candidați au obținut nota 10, județul Iași plasându-se în acest clasament pe poziția a patra pe țară. 678 de candidați au obținut note între 7 și 9.99, iar 514 candidați au note între 5 și 6.99.

La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 1.548 de candidați din totalul de 1.938 de candidați înscriși. În centrele de evaluare au fost notate 1.475 de lucrări, întrucât: 72 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile Metodologiei, iar lucrarea unui candidat au fost anulată din motive legate de nerespectarea Metodologiei.

Adauga un comentariu