News Flash:

Rezultatele finale la testele nationale

22 Iunie 2004
1137 Vizualizari | 0 Comentarii
•O cincime dintre elevi au picat la Romana Astazi, centrele de afisaj si contestatii afiseaza rezultatele finale obtinute de elevii din judetul Iasi la testele nationale pentru selectia candidatilor la admiterea in clasa a IX-a, calculate dupa solutionarea celor peste 1.500 de contestatii depuse sambata, dupa anuntarea rezultatelor provizorii. Conform primelor rezultate, doar 7.462 dintre cei 10.362 de candidati prezenti saptamana trecuta la testele nationale au reusit sa obtina note de trecere la toate cele trei probe. Astfel, procentul de promovabilitate al candidatilor ieseni a fost de doar 72,01%, cu circa 5% mai mare decat cel inregistrat anul trecut, la ultima sesiune a examenului de capacitate, dar la nivel national. Judecand dupa rezultatele statistice calculate de reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean Iasi, pe ansamblu, evolutia elevilor ieseni nu a fost dintre cele mai laudabile, mai mult de jumatate dintre cei prezenti la toate cele trei probe obtinand medii intre 5 si 7,99 si mai putin de o zecime luand medii peste 9. Cele mai multe victime le-a facut proba de romana (peste o cincime dintre elevi picati), urmata de probele de istorie si de matematica (cu circa 14% picati). Ca atare, in mod previzibil, dintre cele 1.541 de contestatii, depuse de 1.234 elevi, nu mai putin de 701 au vizat notele de la romana, 490 au fost depuse in legatura cu cele de la matematica, 176 la istorie si 174 la geografie. Cele 1.541 de teze ale caror note au fost contestate au fost reevaluate, duminica si ieri, la un centru regional de contestatii din Bacau. (D.P.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.5023 (s) | 22 queries | Mysql time :0.363545 (s)