Din cauza loviturilor și a plonjoanelor. Mulți mi-au dat cu piciorul în nas, mi-au rupt toată partea asta și nu respir deloc pe aici. Apoi am avut probleme cu gâtul, cu lovituri la cap, peste tot și mi-a zis că trebuie să vin, că s-ar putea să mor în somn”.

Habar n-am că sforăi. Nevasta zice că pufăi ca locomotiva. E grea pentru mine treaba asta, dar n-am ce să fac. Trebuie să încep cu 2-3 ore, apoi cu 5 ore până mă obișnuiesc. Până la urmă, dacă te simți bine, te legi cu orice. Treaba e să te simți bine, că până la urmă asta vrem toți, să ne simțim bine”, a declarat Rică Răducanu la Digi 24.

Potrivit medic-chirurg-orl.ro, apneea în somn este o afecțiune în care pacientului i se oprește respirația periodic în timpul somnului. Aceste blocaje de respirație pot apărea de la de câteva ori până la sute de ori pe noapte. Preţul unei măşti este cuprins între 50 şi 250 de euro, iar al unui aparat între 600 și 2.500 euro. Acesta poate fi închiriat pentru o sumă lunară între 100 și 250 de euro.