News Flash:

Roma in vara

13 Iulie 2007
1192 Vizualizari | 1 Comentarii
Roma in vara
Sa vezi Roma... Sa ratacesti prin Forum si, in timp ce privirea ti se opreste pe resturile de ziduri si coloane, gandul sa-ti fuga spre cate s-au petrecut odata aici si mai ales spre nesfarsirea ambitiilor omenesti, de care s-a ales praful... Sa dai ocol Colosseum-ului, ale carui arcade sparte, umplute cu petice de cer, povestesc si azi despre eterna foame de paine si circ a multimilor... Sa strabati Via Appia si sa nu stii daca talpa piciorului nimereste urme de legionari romani sau adancituri lasate de incaltari contemporane...
Sa te strecori, in zi de duminica si la ceas de amiaza, in Piata Sfantului Petru, ca sa primesti, deodata cu multimea ce te inconjoara, binecuvantarea Papei... Sa intri in imensa bazilica, impodobita cu atatea comori de arta, unde te simti parca mai singur si mai neajutorat decat intr-o catedrala gotica, si sa-ti afli doritul reazem sufletesc in acea expresie fara de egal a omenescului care este Pietà a lui Michelangelo...

Sa vezi Capela Sixtina, nemurita de penelul aceluiasi Michelangelo...
Sa-i vezi cu ochii tai pe Apollo din Belvedere si pe Laokoon...
Sa contempli minunatiile iesite din mainile lui Giotto, Boticelli, Fra Angelico, Rafael, Leonardo, Veronese, Caravaggio, Rubens, despre a caror vigoare plastica nici un album nu e in stare sa lase o dreapta marturie...
Sa intri in Muzeul etrusc si in colectiile de la Capitoliu, in Galeria Borghese si in Muzeul de arta moderna...
Sa admiri ilustrele piete, fantani si obeliscuri...
Sa vezi toate acestea si inca multe altele, dar sa nu o faci vara...
Fiindca, peste vara, Roma e sub ocupatie. Milioane de turisti vin aici ca sa se asigure ca ea exista aievea. Strazile sunt literalmente intesate de oameni, monumentele sunt luate cu asalt, cozile la muzee descurajeaza prin lungime (la Vatican trec bine de un kilometru), iar durata vizitarii e, pretutindeni, limitata drastic la saizeci de minute. In For e aglomeratie ca la mitinguri, Piata Spaniei si Piata Venetiei sunt aproape inaccesibile. E greu sa ignori pestrita lume din jur, care te-ar calca in picioare ca sa-si atinga scopul. Asiaticii, in special japonezii, sunt meticulosi: masoara, pipaie, filmeaza, noteaza in carnetele; nemtii bifeaza in Baedeker fiecare obiectiv vizitat, probabil ca sa nu se intoarca din greseala la el; englezii se fotografiaza din toate unghiurile in fata edificiilor, din care abia de se zaresc crampeie; americanii cantaresc statuile din priviri, de parca ar fi pe cale sa le cumpere.
Si romanii... Ei bine, romanii suporta valurile de invadatori cu zambetul pe buze, aratand chiar o bunavointa suspecta. Stiu ei ce stiu. Caci preturi sunt, peste vara, de-a dreptul imperiale. Placerea de a fi vara la Roma se plateste cu varf si indesat. Si, de parca n-ar fi destul, ospatarii umfla cu gratie notele de plata, taximetristii aleg rutele cele mai complicate, reusind sa dubleze costul oricarei curse.
Sa mergi la Fontana di Trevi si sa arunci o moneda in limpedea-i apa, cu speranta, sprijinita pe traditie, ca vei reveni, intr-o buna zi, la Roma. Dar sa nu revii vara.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Decebal  | #15548
Si roma`nii si roma`ncele ce fac ?! Va spun eu: construiesc, chefuiesc, tirfuiesc ! String bani sa-si puna tataia termopane, in timp ce copiii pling de dorul lor, ca asa se traieste acum ca roma`n. Cu exceptia celor care fac turism .... Sa traiti bine !
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4238 (s) | 22 queries | Mysql time :0.307890 (s)