News Flash:

Roman extradat de Marea Britanie in Statele Unite

23 Decembrie 2009
635 Vizualizari | 0 Comentarii
Un cetatean roman acuzat ca a vandut peste 1.000 numere de cont ale unor carduri de credit, inclusiv unele furate de la persoane din Tennessee, a fost extradat de Marea Britanie in Statele Unite, relateaza postul de televiziune WSMV, in pagina electronica. Biroul Procurorului General al Statelor Unite a anuntat luni ca Florin Muresan, un roman in varsta de 27 ani, a fost extradat in Nashville, din Marea Britanie, pentru a raspunde in fata acuzatiilor potrivit carora a vandut fraudulos peste 1.000 numere de cont ale unor carduri de credit, inclusiv unele furate de la persoane din Tennessee. Un juriu federal din Nashville, Tennessee, l-a inculpat pe Muresan in mai, in baza acuzatiilor conform carora a obtinut 1.000 dolari sau mai mult prin trafic interstatal de numere de cont ale unor carduri de credit. Daca va fi condamnat, Muresan risca sa primeasca o pedeapsa de zece ani de inchisoare si o amenda de 250.000 dolari. Muresan a fost arestat de autoritatile britanice la Londra, in iunie, iar agenti americani l-au transportat in Tennessee la sfarsitul saptamanii trecute. Dupa ce a admis ca intelege acuzatiile care i se aduc si a pledat nevinovat, procurorul i-a amintit lui Muresan ca dupa extradare nu mai poate fi acuzat de altceva, potrivit publicatiei locale The City Paper. Aventura lui Muresan in Nashville a inceput in martie 2009, cand a luat legatura cu agentul sub acoperire al Secret Service Jeremy Herndon, prin intermediul unui site frecventat de infractori, informandu-l ca foloseste informatii ale unor carduri valide pentru a crea clone, care puteau fi folosite pentru a scoate bani din banci sau bancomate, potrivit documentelor tribunalului. Acesta i-a promis agentului ca profitul va fi impartit cu conditia ca acesta sa furnizeze datele. Muresan a fost identificat pe baza adresei de IP si a numelui de pe mandatul prin care i-a trimis agentului partea sa din bani, de la un oficiu din Zalau. Ulterior, autoritatile au gasit pe numele sau si un permis de conducere emis de statul Illinois.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1466 (s) | 22 queries | Mysql time :0.033159 (s)