News Flash:

Romania a furnizat echipamente militare Coastei de Fildes si Irakului

18 Septembrie 2008
712 Vizualizari | 0 Comentarii
Romania a furnizat echipamente militare Coastei de Fildes si Irakului
Romania a furnizat, in ultimii ani, echipamente militare Coastei de Fildes si Irakului, anunta organizatia Amnesty International intr-un raport care critica actuala dezordine observata la nivel global in privinta comertului cu armament. Raportul Amnesty International, care solicita incheierea unui tratat global pentru reglementarea comertului cu arme, mentioneaza vanzarea de catre Romania, in 2003, a patru elicoptere de atac IAR 330 Puma in Coasta de Fildes, tara afectata de un conflict intre fortele guvernamentale si insurgenti. Evocand situatia grava din Coasta de Fildes, Amnesty observa ca, inainte de tardivul embargou impus de Natiunile Unite, cateva state est-europene au furnizat cantitati mari de arme Guvernului ivorian, desi fortele sale erau implicate in incalcari ale drepturilor omului. Printre exportatorii de armament, raportul mentioneaza Romania, Belarus, Rusia, Bulgaria si Ucraina. Organizatia critica si situatia din Irak, argumentand ca exporturile de arme in aceasta tara contribuie la perpetuarea situatiei instabile si a abuzurilor. De altfel, Amnesty International denunta esecul coalitiei conduse de Statele Unite de a impiedica abuzurile, de a controla stocurile de armament si de dezarmare a militiilor locale.

In cadrul efortului SUA de dotare cu echipamente militare a Guvernului de la Bagdad, Romania si Bulgaria sunt mentionate printre tarile care au furnizat munitie in Irak, desi Amnesty nu are date despre cantitatile exportate sau valoarea contractelor. Numeroase tari NATO au donat echipamente militare Guvernului irakian, in cadrul Misiunii de instruire a trupelor locale, continua Amnesty International, precizand ca valoarea acestor contracte se ridica la 110 milioane de Euro. "Aceste donatii includ transportoare de personal, camioane, munitie, tancuri T-72 modernizate, transportoare blindate si echipamente de protectie. La inceputul anului 2005, comandantul de atunci al Misiunii de instruire, generalul David Petraeus, vorbea de distribuirea a 9.000 de arme serviciilor de securitate irakiene. Aceste contributii veneau din partea Romaniei, Estoniei si Danemarcei", precizeaza raportul Amnesty International.
Romania figureaza si printre tarile care au exportat armament in Irak in cadrul unor contracte comerciale, alaturi de tari precum Albania, Bosnia, Cehia, Estonia, Iran, Letonia, Polonia, Serbia, Slovacia, Siria si Marea Britanie.


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1366 (s) | 25 queries | Mysql time :0.019189 (s)