News Flash:

Romania a intrat intr-o criza politica majora

23 Septembrie 2010
764 Vizualizari | 0 Comentarii
Sorin Rosca Stanescu 45
Asa cum era de asteptat, criza economica a Romaniei, care nu se mai suprapune cu criza globala ci a devenit o criza de sistem, la care se adauga criza morala a unei societati care nu a stiut inca sa se desprinda de totalitarism, a generat o criza politica de proportii. Aceasta a fost declansata marti, 21 septembrie, prin reactia partidelor si societatii civile la discursul din Parlament al Presedintelui Traian Basescu. Voi intra, in cele ce urmeaza, in detalii si ma voi referi la durata si consecintele acestei crize.

Partidul National Liberal considera ca Traian Basescu s-a descalificat ca presedinte. Ca urmare, el nu mai merita sa beneficieze de prezenta PNL, atunci cand doreste sa transmita un mesaj catre cea mai importanta institutie a tarii si, prin intermediul ei, catre natiune. PSD, la randul lui, il acuza ca si-a abandonat total obligatiile constitutionale decurgand din functia de sef al statului si ca incearca sa instaureze totalitarismul. Partidul Conservator afirma, in linii mari, acelasi lucru. Celelalte partide neparlamentare considera si ele la unison ca Traian Basescu incearca sa instaureze dictatura. Chiar si membrii marcanti UDMR sau PD-L, care fac parte din arcul puterii, se declara gata sa rupa lantul. Semnalul de alarma este cvasi-general.

Declicul crizei politice l-a marcat incredibila si flagranta frauda a Robertei Anastase, in calitatea ei de presedinte al Camerei Deputatilor si de al treilea om in stat, savarsita cu complicitatea unui mare numar de deputati PD-L. Si, evident, lipsa de reactie a institutiei prezidentiale.

Ce inseamna criza politica declansata si cat va dura ea? Inseamna ca nu mai exista absolut nicio posibilitate de negociere si de reconciliere pe chestiuni esentiale, care tin de buna functionare a statului intre putere si opozitie. Razboiul este deschis. Cutitele zboara prin aer. Prin orice fel de mijloace, opozitia va cauta sa rastoarne puterea. Ea face apel la populatie. La o populatie care pana acum a dormit, care nu s-a prezentat la vot ori care s-a lasat cumparata si furata la ultimele alegeri sau care a votat cu ochii legati. Solicitand acestei populatii, care suporta din ce in ce mai greu, daca mai suporta, consecintele relei guvernari, sa iasa in strada sa puna umarul la daramarea Guvernului corupt, rauvoitor si incapabil. Traian Basescu, ca presedinte, este trecut cu arme si bagaje in tabara PD-L. Ceea ce inseamna ca daramarea Guvernului inseamna si daramarea Presedintelui. Prin suspendare si prin demitere, prin referendum, ori prin demitere directa, prin Parlament, pentru inalta tradare.

Criza politica inseamna ca mult timp de acum incolo vom avea un Executiv legat de maini si de picioare, un presedinte pe care nu-l mai asculta nimeni si institutii ale statului care vor functiona bezmetic. Si asta pe fondul unor tulburari sociale fara precedent.

In cel mai bun caz, Guvernul va fi daramat in aceasta toamna, dupa care va fi suspendat Presedintele si, pana la organizarea unor alegeri anticipate, parlamentare si prezidentiale, vom avea un guvern de criza. Adica interimar. Provizoriu. Un guvern al compromisului. Care nu poate face nimic pentru a schimba situatia in bine, sub aspect economic. Dar care poate atenua criza politica si morala. In cel mai bun caz, vom avea un guvern, de care sa ne legam noile sperante, abia prin vara anului viitor.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1959 (s) | 22 queries | Mysql time :0.057633 (s)

loading...