News Flash:

Romania, anchetata pentru frauda

23 Iulie 2008
711 Vizualizari | 0 Comentarii
Majoritatea noilor cazuri inregistrate de Oficiul European de Lupta Antifrauda (OLAF) in anul 2007 provin din cinci state, printre care Romania si Bulgaria. Potrivit raportului OLAF prezentat ieri, la Bruxelles, la sfarsitul anului 2007 in Romania se inregistrau 20 de cazuri, din care cinci in domeniul agriculturii, unul in cel al tigarilor si 14 la ajutor extern. In ceea ce priveste numarul de cazuri depistate in 2007, potrivit raportului OLAF, dintre toate noile tari membre si tarile candidate, in Romania sunt analizate cele mai multe cazuri, si anume zece, din care trei in domeniul agriculturii si sapte in materie de ajutor extern.

Raportul OLAF prezinta si o impartire geografica a numarului de cazuri cu dimensiune transnationala - case records, adica acele cazuri care pot avea legatura cu mai multe state membre. Din toate cele 666 astfel de cazuri, o parte importanta (60 la suta din cele deschise in 2007) isi au originea in cinci state: Belgia, Bulgaria, Germania, Italia si Romania. Potrivit raportului OLAF, prezenta Belgiei in acest top este justificata de faptul ca aceasta tara si Luxemburg gazduiesc majoritatea institutiilor UE. Romania a inregistrat in 2007 cele mai multe deschideri de astfel de cazuri (95), fiind urmata de Italia (80 de cazuri). In Bulgaria s-au inregistrat 52 de astfel de cazuri. In privinta numarului de cazuri deschise in anul 2007, in noile state membre (aderate dupa 2004) si in tarile candidate, Romania si Bulgaria ocupa primele locuri, avand fiecare zece cazuri dint-un total de 47. Raportul mentioneaza ca anchetele legate de agricultura vizeaza fondurile SAPARD, iar cele din domeniul ajutorului extern au in vedere cazurile de utilizare de fonduri ISPA si PHARE privind ajutorul de preaderare. Faptul ca cele mai multe cazuri au fost depistate in Romania este justificat de "buna cooperare cu Romania in ceea ce priveste oferirea de informatii despre cazurile in care exista suspiciuni de frauda", mentioneaza raportul.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1394 (s) | 22 queries | Mysql time :0.018758 (s)

loading...