News Flash:

Romania debuteaza astazi la Mondialele de handbal masculin

17 Ianuarie 2009
660 Vizualizari | 0 Comentarii
Campionatul Mondial de handbal masculin debuteaza astazi, in Croatia, echipa gazda intalnind Coreea de Sud in partida de deschidere a celei de-a 21-a editii. Dupa 14 ani de asteptare, in care a lipsit de la sase turnee finale, o echipa a Romaniei e din nou prezenta la marele bal. Baietii lui Aihan Omer sunt calificati intr-o grupa cu campioana olimpica Franta, cu Ungaria, Argentina, Slovacia si Australia.

Primul meci al romanilor este programat astazi, de la ora 21.30, impotriva Frantei, in timp ce maine, de la ora 18.00, handbalistii tricolori vor da piept cu selectionata Ungariei (ambele meciuri vor fi transmise in direct la TVR 2). Aihan Omer, selectionerul Romaniei, asigura ca "tricolorii" vor furniza multe surprize la turneul final din Croatia. "Asteptam acest moment de ani buni. Handbalul romanesc a suferit mult pana sa ajunga din nou aici, dar acum suntem gata. Putem arata ca handbalul romanesc si-a revenit, ca echipa Romaniei joaca un handbal adevarat, spectaculos. Va fi ceva necunoscut pentru toti, nu am mai jucat niciodata pana acum cinci meciuri intr-un timp asa de scurt. Intr-un fel e mai bine ca debutam cu Franta pentru ca vor trece apoi emotiile, tracul de inceput.

Oricum, Franta si Ungaria pornesc cu prima sansa. Pentru locul trei ne vom bate noi cu Slovacia si Argentina. Eu cred ca avem un lot valoros, va asigur ca baietii vor muri pe teren si sper ca Romania sa treaca de grupa", a declarat antrenorul Aihan Omer, artizanul acestei calificari la Mondialul din Croatia. De altfel, si fostii mari jucatori ai "nationalei" Romaniei cred ca formatia lui Aihan Omer va face o figura frumoasa in Croatia si ca va trece de faza grupelor. De patru ori campioni ai lumii, in trecut, "tricolorii" au de aparat un trecut excelent. Fostii mari jucatori ai Romaniei cred in generatia actuala. Astfel, Stefan Birtalan, dublu campion mondial, golgeterul Campionatul Mondial din 1974, nici nu concepe ca Romania sa nu treaca de grupa. "Cu Franta nu avem sanse, nici nu trebuie sa fortam cu ei, dar in rest Romania e capabila sa bata chiar si Ungaria. Eu sunt convins ca vom trece de grupa si, cu putin noroc, am putea intra intre primele opt natiuni handbalistice", spune fostul inter al nationalei.

Programul Romaniei la Mondiale

Sambata, 17 ianuarie: Franta-Romania, ora 21.30 Duminica, 18 ianuarie: Romania-Ungaria, ora 18.00 Luni, 19 ianuarie: Romania-Argentina, ora 16.30 Miercuri, 21 ianuarie: Australia-Romania, ora 16.00 Joi, 22 ianuarie: Slovacia-Romania, ora 18.00 Toate meciurile vor fi transmise in direct pe TVR 2.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1241 (s) | 22 queries | Mysql time :0.011739 (s)