News Flash:

Romania face un nou pas spre Europa

11 Mai 2007
905 Vizualizari | 0 Comentarii
Romania face un nou pas spre Europa
• Ieri, in Amfiteatrul Universitatii Gh. Asachi din Copou, a avut loc deschiderea oficiala a celei de-a V-a editii a Colocviului International de Genealogie • Manifestarile au inceput cu o sesiune de comunicari, ce vor continua pana duminica la Palatul Unirii • "Ne putem fali ca, prin meritul deosebit al lui Stefan Gorovei, un om intens preocupat de istoria medievala, genealogie, heraldica, Romania este recunoscuta pe plan international in acest domeniu, iar ca dovada i s-a incredintat organizarea celei de-a V-a editii a Colocviului International de Genealogie la Iasi", a sustinut Neagu Djuvara


Ieri, in prezenta unui public numeros, au fost deschise oficial sesiunile de comunicari din cadrul celei de-a V-a editii a Colocviului International de Genealogie. Editia precedenta, din anul 2005, s-a desfasurat la Paris. Daca in prima zi alocutiunile inaugurale au avut loc in Amfiteatrul Universitatii Tehnice GH. Asachi, in zilele urmatoare vor continua la Palatul Unirii (Cuza). Mesajele de salut au fost adresate de Stefan Gorovei, Neagu Djuvara, Mihai Dim. Sturdza, membri ai Institutului Roman de Genealogie si Heraldica Sever Zotta, Jean Morichon, presedintele Colocviului si organizatorul editiei a IV-a de la Paris, si Michel Teillard d`Eyry, presedintele Academiei Internationale de Genealogie. Pret de aproape patru ore, Stefan Gorovei, Olivier Dumas (Franta), Igor Sakharov (Rusia) au prezentat cele dintai comunicari. "Inceputul Colocviului a fost de bun augur. Cred ca, cel putin pana acum, dupa sedinta de deschidere a evenimentului, si dupa opiniile exprimate de catre participanti, a fost o reusita. Dar cel mai potrivit ar fi sa las ca invitatii, si nu numai, sa-si exprime parerile sincere despre importanta Colocviului International de Genealogie pe care avem onoarea sa-l gazduim.

Cel mai important este acest Colocviu de Genealogie, si nu persoana mea pe care au invocat-o invitatii", arata cu modestie Stefan Gorovei. Renumitul profesor iesean este membru-fondator al Comisiei de Heraldica, Genealogie si Sigilografie a Academiei Romane (1993), a Institutului Roman de Genealogie si Heraldica Sever Zotta (1996), dar si a Academiei Internationale de Genealogie (1998). Pentru invitati, evenimentul se dovedeste a fi o onoare, dar mai ales o cautare a identitatii, prin revigorarea studiilor de genealogie care trebuie sa depaseasca aspectul pur descriptiv. "Este impresionant ca al V-lea Colocviu International de Genealogie se tine la Iasi. Ne putem fali ca, datorita meritului deosebit a lui Stefan Gorovei, un om intens preocupat de istoria medievala, genealogie, heraldica, Romania este recunoscuta pe plan international in acest domeniu, iar ca dovada i s-a incredintat organizarea celei de-a V-a editii a Colocviului International de Genealogie la Iasi. Dupa 50 de ani de comunism, incepem sa ne reabilitam. Intrati in Europa, avem nevoie sa le aratam ca avem un trecut, avem un nume. Astazi a fost facut un prim pas, prin gazduirea importantului eveniment", a precizat Neagu Djuvara, membru al Institutului Roman de Genealogie si Heraldica Sever Zotta. Genealogia, stiinta despre radacinile diferitelor filiatii (legaturi de rudenie), este si un fel de istorie a neamului nu doar a familiilor. Gazduirea acestui eveniment vine ca o recunoastere a faptului ca mentorul Institutului Roman de Genealogie si Heraldica Sever Zotta, Stefan Gorovei, a aratat ca municipiul Iasi are oameni de valoare prin care poate fi atrasa atentia comunitatii internationale.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1333 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020596 (s)

loading...