News Flash:

Romania i-a dat replica Ucrainei

16 Septembrie 2008
1932 Vizualizari | 4 Comentarii
Romania i a dat replica Ucrainei
• Ucraina si-a schimbat pozitia privind activitatile statale din zona in disputa, axandu-se, in prezent, pe actiunile Romaniei • In cazul activitatilor statale din zona Insulei Serpilor, Ucraina afirma, eronat, ca singurele preocupari ale Romaniei ar fi concesiunile petroliere de dupa 1990 • Argumentul Ucrainei conform caruia digul Sulina ar fi o constructie artificiala a fost contracarat cu succes de partea romana

Romania si-a prezentat ieri contraargumentatia la partea ucraineana privind trasarea liniei de delimitare a platoului continental din Marea Neagra, in ultima saptamana a audierilor publice la Curtea Internationala de Justitie (CIJ) care are ca scop delimitarea platoului continental din jurul Insulei Serpilor. Cosmin Dinescu, co-agentul Romaniei, a sustinut, in fata Curtii, ca Ucraina si-a schimbat in timpul pledoariilor pozitia referitoare la activitatile statale din zona in disputa, in pledoariile scrise Kievul referindu-se la propriile activitati din zona, in timp ce acum se concentreaza pe actiunile Romaniei, recunoscandu-si astfel slabiciunea propriilor argumente. Acesta a combatut argumentele Ucrainei, referitoare la activitatile statale exercitate de cele doua state in zona aflata in disputa. "Ucraina nu a reusit sa demonstreze ca aceste activitati statale sunt conforme, in fapt sau in drept, cu criteriile necesare pentru a le considera circumstante relevante, capabile sa aiba un impact asupra delimitarii noastre. De asemenea, Ucraina nu a reusit deloc nici sa construiasca un argument solid in noua sa afirmatie, privind procesele-verbale din 1949", a afirmat Dinescu.



Activitatile statale din Insula Serpilor

Co-agentul Romaniei a aratat ca, in cazul activitatilor statale din zona Insulei Serpilor, Ucraina afirma, in mod fals, ca singurele preocupari ale Romanei ar fi fost concesiunile petroliere de dupa 1990. Acesta a adus in fata Curtii dovezi clare, din studii stiintifice, care demonstreaza multiplele activitati de explorare efectuate de Romania in zona in disputa si care contrazic afirmatia Ucrainei ca Romania nu ar fi exercitat acte statale in zona. Cosmin Dinescu a desfiintat argumentul Ucrainei conform caruia concesiunile sale petroliere ar fi localizate in aceasta zona, urmand linia de delimitare ceruta de Ucraina si, ca atare, ar trebui luate in considerare ca circumstante relevante in trasarea liniei definitive. "O simpla privire la harta cu locatiile (acestor concesiuni) ajunge pentru demonstrarea contrariului", a spus co-agentul. Concesiunile Ucrainei nu urmeaza linia de delimitare ceruta la CIJ, ci sunt, in majoritate, in afara zonei in disputa. In prima pledoarie sustinuta ieri in fata Curtii, profesorul James Crawford a prezentat critica Romaniei la adresa liniei de delimitare propuse de Ucraina, demonstrand caracterul arbitrar si inechitabil al acesteia. Folosind numeroase argumente tehnice si juridice, reprezentantul Romaniei a demonstrat ca metoda Ucrainei de trasare a liniei de delimitare maritima este neconforma practicii internationale in materie. In cadrul celei de-a doua pledoarii, profesorul Crawford a desfiintat, punct cu punct, argumentele prin care Ucraina a incercat sa demonstreze ca nu exista o frontiera maritima in jurul Insulei Serpilor, deja delimitata prin procesele-verbale din 1949, intre URSS si Romania. "In ciuda revenirilor obsesive ale reprezentantilor Ucrainei asupra incercarii de a aduce contra-argumente la existenta frontierei maritime deja trasate in jurul Insulei Serpilor, Ucraina nu a gasit nici un argument forte care sa contrazica argumentatia Romaniei", a sustinut acesta.



Mult zgomot pentru nimic

xpertul Romaniei, Simon Olleson, a spus la randul sau ca, desi a contestat hartile folosite de Romania in argumentatia sa juridica, Ucraina nu a fost capabila sa arate Curtii Internationale de Justitie nici o harta care sa contrazica argumentatia Romaniei. La randul sau, celalalt expert strain al partii romane, Daniel Muller, a caracterizat ca fiind mult zgomot pentru nimic argumentul Ucrainei conform caruia digul Sulina ar fi o constructie artificiala, conform afirmatiilor reprezentantului Ucrainei, Rodman Bundy, care nu ar trebui folosita in delimitarea maritima ca punct de baza de pe coasta Romaniei. Desi este o constructie facuta de mana omului, asa cum a observat corect reprezentantul Ucrainei, digul Sulina este o instalatie portuara permanenta, parte integranta a unui sistem portuar, care, conform articolului 11 din Conventia asupra dreptului marii de la Montego Bay, poate fi folosita ca punct de baza in delimitari maritime. Mai mult, digul Sulina este o instalatie portuara integrata in coasta romana si nu poate fi considerata o caracteristica artificiala a acesteia, a aratat Daniel Muller, mentionand ca fara acest dig portul Sulina nu ar putea functiona. Asadar, digul Sulina a devenit de jure si de facto parte integranta a coastei romane. In drept, Conventia din 1982 defineste astfel de instalatii portuare ca parti integrante ale coastei. In fapt, la capul digului Sulina s-a format natural o insula de nisip, pamant romanesc, pe care este amplasat farul digului.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (4)

Gabi Petcu  | #42827
Pe cat punem pariu ca Ucraina castiga?
georgel  | #42828
tin eu pariul pe .00001 bani vechi
relu  | #42829
Nu stiu daca Ucraina castiga, dar Romania pierde sigur, chiar daca va castiga procesul. Romania este o natie de pierzatori.
fuck you  | #42830
Cei neincrezatori sunteti pui de rusi bolsevici si cred ca puteti pune pariu pe nevestele voastre iar eu daca pierd va dau cate un rachiu de pufoaica.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1300 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014020 (s)