Prima pagină » National » România va fi obligată să-și reducă consumul de energie cu 5% în orele de vârf. Ce vizează noile măsuri
România va fi obligată să-și reducă consumul de energie cu 5% în orele de vârf. Ce vizează noile măsuri

România va fi obligată să-și reducă consumul de energie cu 5% în orele de vârf. Ce vizează noile măsuri

30 sept. 2022, 21:40,
în National

Miniștrii europeni ai energiei au ajuns la un acord pentru taxarea veniturilor suplimentare realizate de producătorii din domeniu, a anunțat vineri ministrul român, Virgil Popescu, dar și pentru reducerea obligatorie a consumului de energie, măsură pe care Croația, Ungaria, Bulgaria, România și Grecia nu au susținut-o.

Noile măsuri vizează, printre altele:

1. Captarea veniturilor suplimentare realizate de producătorii de energie electrică şi alţi actori din piaţa de energie electrică peste un nivel maxim de 180 Euro/MWh în perioada 1 decembrie 2022 – 30 iunie 2023 şi utilizarea acestora pentru a finanţa măsurile de protecţie a consumatorilor finali de energie electrică

2. Instituirea unei contribuţii de solidaritate din partea companiilor care activează în domeniul petrolului, gazului natural, cărbunelui şi al rafinăriilor

3. Demersuri de reducere voluntară a consumului de energie electrică cu 10% cu o componentă obligatorie de 5% în orele de vârf.

„Am participat astăzi la reuniunea Extraordinară a Consiliului TTE in format Energie, organizată la Bruxelles, pentru a discuta măsuri concrete de abordare a problemei preţurilor ridicate la energie şi gaze naturale. Ca urmare a reuniunii anterioare a Consiliului Energiei din 9 septembrie 2022 în care am semnalat Comisiei Europene, alături de ceilalţi miniştri, preocupările noastre cu privire la necesitatea unei intervenţii rapide în piaţa de energie la nivel comunitar, astăzi am ajuns la un acord politic cu privire la o serie de măsuri de urgenţă pentru abordarea problemei preţurilor ridicate la energie”, spune ministrul Energiei.

„Acest nou set de măsuri completează cadrul existent la nivelul UE”

Virgil Popescu arată că „acest nou set de măsuri completează cadrul existent la nivelul UE dezvoltat cu sprijinul statelor membre pentru a asigura rezilienţa şi solidaritatea europeană în contextul crizei energetice determinate de războiul din Ucraina”.

„România a susţinut în ambele situaţii ca reducerea să fie voluntară, dar din păcate, în cazul orelor de vârf, doar BG, EL, HR, HU au fost alături de noi. În schimb, am obţinut flexibilităţi suplimentare privind modul de identificare a orelor de vârf la nivel naţional. Statele membre vor putea, de asemenea, interveni în stabilirea unor preţuri reglementate la energie electrică pentru consumatorii casnici şi IMM-uri şi alte categorii de consumatori”, spune ministrul.

Virgil Popescu mai afirmă că în cadrul negocierilor, România a obţinut garantarea faptului că măsurile deja adoptate la nivel naţional privind protejarea consumatorilor şi captarea veniturilor realizate de toţi participanţii din piaţă (producători de energie din toate sursele de energie, traderi şi furnizori), într-o abordare echitabilă pot fi menţinute. România a promovat măsuri suplimentare de protejare a consumatorilor energo-intensivi, fiind importantă menţinerea competitivităţii industriei europene şi păstrarea locurilor de muncă.

„Cu privire la piaţa gazelor naturale, am reiterat în cadrul dezbaterilor urgenţa implementării unui plafon la tranzacţiile cu gaze naturale pe piaţa angro europeană. Demersul este susţinut de majoritatea statelor membre şi vizează un tarif plafonat pentru importurile de gaze naturale indiferent de provenienţă şi pentru tranzacţiile interne, cu asigurarea securităţii în aprovizionare. Un tarif plafonat ar conduce la un preţ mai redus la energia electrică produsă pe bază de gaze naturale, la agentul termic şi la materia primă utilizată în industria de profil. De asemenea, România susţine în continuarea activarea de urgenţă, înainte de iarna aceasta, a Platformei Energetice Europene pentru achiziţia în comun a gazelor naturale astfel încât să se asigure o distribuţie echitabilă a volumelor suplimentare de gaze şi LNG atrase către UE”, a spus Virgil Popescu.

România continuă să susţină obiectivul de decuplare a preţului energiei electrice de cel la gazului natural

El a menţionat că, pentru viitorul apropiat, România continuă să susţină obiectivul de decuplare a preţului energiei electrice de cel la gazului natural, solicitând propuneri concrete din partea Comisiei Europene pentru reformarea design-ului pieţei de energie.

„De asemenea, România a indicat sprijinul pentru securitatea în aprovizionare cu gaze şi energie electrică a Republicii Moldova, menţionând declaraţia comună adoptată la Odessa în luna septembrie 2022 între România, Republica Moldova şi Ucraina pentru stimularea interconectărilor şi cooperării în domeniul energiei şi creşterea schimburilor bilaterale de energie electrică, în special în perspectiva asigurării siguranţei în aprovizionare a Republicii Moldova în această iarnă”, a arătat Popescu.

„România şi-a exprimat îngrijorarea alături de alte state membre faţă de scurgerile de gaze din gazoductele Nord Stream 1 si 2 din Marea Baltică şi suportul pentru măsuri la nivel european de creştere a siguranţei infrastructurii critice. De asemenea, a condamnat orice acţiuni deliberate de sabotare a reţelelor de aprovizionare la nivelul UE, cu impact asupra securităţii şi rezilienţei comunitare”, a mai transmis ministrul Energiei.

Bugetul.ro
Tăcutul patron de la Arabesque, marele magazin de materiale de construcții din România. Afacerile l-au transformat într-unul dintre cei mai bogați oameni din Galați
redactia.ro
Dana Budeanu i-a distrus pe Călin și Cristela Georgescu. "V-ați folosit de Biserică ca ultimele scursuri"
Bugetul.ro
Județele groazei din România. Oamenii rămân pe drumuri din cauza concedierilor masive făcute de companiile care funcționează în aceste zone ale țării
a1.ro
O femeie și-a comandat o geantă de pe un site preferat de români. A rămas mască atunci când a deschis punga adusă de curier
Playtech.ro
”Salariul” legendar al Andreei Esca, depășit de propria fiică. Alexia Eram are încasări uriașe
observatornews.ro
Cei doi frați din Bistrița, găsiți la 50 m de casă. S-au ascuns toată noaptea sub o căpiță de fân și au văzut că sunt căutați, dar n-au ieșit de frică
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Se fac stocuri de alimente și medicamente. Scenariu înfiorător
realitatea.net
Nu răspunde niciodată la numerele de telefon care încep cu aceste cifre. Sunt folosite de escroci pentru a mai da o lovitură
SportpeSurse
Bombă de presă! Idilă în familia lui Trump, după ce detaliile dintre Tiger Woods și Vanessa au făcut înconjurul lumii
Playtech.ro
Nawfal, „Puștiul lui Musk”, i-a spus lui Georgescu că are afaceri in România, dar nici urmă de ele. Legătura cu frații Tate
Dailybusiness.ro
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
RomaniaTV
Iarna se întoarce, un ciclon va aduce ninsori! Elena Mateescu, ANM: Trecem de la 30 de grade C, la temperaturi negative!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Mihai Trăistariu, dezvăluiri despre relația cu Ioana Ignat. De ce a fost părăsit: Ne plăcea să facem dragoste în fiecare dimineaţă
redactia.ro
Povestea lui Răzvan Arnăut, jandarmul împușcat mortal de un coleg. Tânărul a reprezentat România în competițiile europene de sport
ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`