Actualitate

Românii pot plăti amendă dacă nu merg la medicul de familie

Publicat: 13 mai 2022
romanii vor plati amenzi daca nu merg la medicul de familie - imagine cu un pacient si un medic
CNAS anunță amendă pentru acei români care nu merg la un medic de familie

Adela Cojan menţionează faptul că românii pot plăti amendă dacă nu se prezintă la medicul de familie. Șefa Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) susţine că odată cu noul contract-cadru va fi introdusă această mențiune. Mențiunea va fi introdusă la cererea asociaților de pacienți, iar practica este una comună în mai multe țări din Uniunea Europeană, și nu numai.

La polul opus, cel puțin în județul Iași, medicii de familie fac cu greu față numărului mare de pacienți. Așadar, o eventuală obligativitate ar putea duce la un flux și mai mare de pacienți.

Românii pot plăti amendă dacă nu merg la medicul de familie

Adela Cojan, președintele CNAS a declarat faptul că începând cu noul contract cadru din 2023, românii care nu se prezintă la medicul de familie ar putea primi amendă. Prevederea face referire în special la serviciile medicale de prevenție:

„De la 1 aprilie, programul-cadru şi normele de aplicare vor fi modificate. Bugetul alocat asistenței medicale primare a cunoscut o suplimentare consistentă, aproape fără precedent, cu 22%. Interesul CNAS este de a lărgi pachetul de servicii de bază și de a mai diminua din ceea ce înseamnă ‘plata per capita’. Începând cu noul contract-cadru, din anul 2023, vrem să implementăm, în special, pachetele de prevenție, care vor deveni obligatorii şi ne gândim inclusiv la elemente sancționatorii (…) pentru cei care nu vin să îşi efectueze serviciile de prevenție.

Președintele CNAS a menţionat faptul că prin acest act normativ de vrea responsabilizarea populației cu privire la propria sănătate. Aceasta a mai menţionat că există un istoric al acestei măsuri, în multe țări existând această prevedere. Ba mai mult, asociațiile de pacienți sunt cele care vor ca românii care nu se duc la medicul de familie să fie sancționați.

Medicii de familie în conflict cu Ministerul Sănătății pe mai multe subiecte

Medicii de familie par să aibă un conflict cu Ministerul Sănătății după ce acesta le-a solicitat mai multe lucruri suplimentare. Concret, oficialii guvernamentali le-au solicitat medicilor de familie să distribuie pastilele de iodură de potasiu, iar în replică, reprezentanții au transmis că nimeni nu îi plătește pentru muncă suplimentară.

Iodura de potasiu este folosită pentru a trata eventualele probleme cu radiațiile survenite unui atac nuclear

În contextul în care la nivel de țară există aproximativ 10.000 de medici de familie, cu 16 milioane de pacienți înscrişi pe liste, distribuția pastilelor de ior le-ar lua săptămâni întregi. Așadar, la un calcul simplu, fiecare medic de familie are pe propria listă o medie de 2.200 de pacienți. Dacă un angajat distribuie la 150 de oameni pe zi, pastilele de iodură de potasiu, ar însemna un efort imens.  Un alt impediment în distribuția pastilelor de iod îl reprezintă faptul că medicul de familie nu are dreptul de a da pastile, contractul-cadru nespecificând acest lucru. Așadar, aceștia ar putea să intre sub răspunderea legii dacă Guvernul nu modifică legislația.

Așadar, românii vor putea primi amendă dacă nu se prezintă la medicul de familie pentru a preveni situații medicale grave. Acest lucru ar putea duce la o revoltă, atât din partea medicilor de familie care vor acuza un flux mare de pacienți, dar și din partea românilor.




Adauga un comentariu