Actualitate

Românii stau cu sufletul la gură. Soarta salariului minim se va decide azi

Publicat: 28 sept. 2021
Salariul mediu net a crescut, în luna iunie. La cât a ajuns câştigul
Antreprenorii își doresc o creștere a salariului după 1 ianuarie 2022

Marți, 28 septembrie 2021, premierul României Florin Cîțu se întâlnește cu Consiliul Tripartit pentru a discuta varianta finală în ceea ce privește salariul minim pe economie.

Intenția premierului este ca până la 1 octombrie, românii să aibă o situație clară în ceea ce privește situația salariilor.

Românii află azi ce se va întâmpla cu salariul minim pe economie

La întâlnirea de azi, 28 septembrie 2021 cu Consiliul Tripartit, oficialii ridică problema salariului minim, astfel că astăzi, românii se așteaptă să se afle care va fi decizia finală luată în ședință. Premierul își dorește ca până la 1 octombrie să se cunoască toate detaliile legate de creșterea salariilor.

„Vreau să avem o soluţie până la 1 octombrie, sper să găsim o soluţie până la 1 octombrie. Este o propunere de creştere a salariului minim venită de la patronate, de 8%, şi o propunere din partea sindicatelor de creştere de 10%. În acelaşi timp aş vrea să ne gândim totuşi la o formulă care să poată să fie aplicată în fiecare an, nu să venim să discutăm în fiecare an un procent de creştere”, a afirmat primul ministru.

Deși inițial se dorea o creștere de 8% până la finalul anului 2021, Guvernul a venit azi cu propunerea de o majorarea a salariului cu 11 procente dar aceasta să fie impusă de la 1 ianuarie.

„Aş vrea să aprobăm în premieră, să avem o variantă a salariului minim şi a formulei şi a dinamicii pe următorii ani până la 1 octombrie dacă se poate. (…) Ceea ce propunem noi este o creştere brută de aproape 11%, ceea ce înseamnă o creştere netă a salariului minim de la 1 ianuarie de 10% şi cu o formulă care să fie aplicată de acum încolo, de la 1 ianuarie 2022”, a afirmat premierul.

Pensiile, salariul minim și alocațiile vor crește în 2022

Sâmbătă, 25 septembrie 2021, după Congresul PNL, premierul României a afirmat faptul că de la 1 ianuarie 2022, salariile, alocațiile și pensiile ar putea crește . Mai multe decât atât, se dorește ca această creștere să se petreacă la fiecare început de an calendaristic astfel încât acestea să fie în beneficiul cetățeanului și nu ca instrument politic.

„Nu vom mai folosi aceste creşteri ca instrument politic”, a afirmat premierul.

Mai mult decât atât, tot premierul a declarat în luna septembrie faptul că pensiile și salariile ar trebui să crească de la 1 noiembrie sau 1 decembrie, cu un procent de minim opt la sută.

„Vreau să avem o soluţie până la 1 octombrie, sper să găsim o soluţie până la 1 octombrie. Este o propunere de creştere a salariului minim venită de la patronate, de 8%, şi o propunere din partea sindicatelor de creştere de 10%. În acelaşi timp aş vrea să ne gândim totuşi la o formulă care să poată să fie aplicată în fiecare an, nu să venim să discutăm în fiecare an un procent de creştere”, a afirmat primul ministru.

Ministrul Muncii, despre hotărârea Executivului

Ministrul Muncii, Raluca Turcan este prezentă la această discuție. Aceasta susține varianta propusă de Guvern considerând-o predictibilă.

„Astăzi purtăm o primă discuţie aplicată pe o variantă de majorare a salariului minim pe care o propunem pentru 1 ianuarie. În premieră, această propunere vine la finalul lunii septembrie. Varianta pe care am discutat-o cu domnul prim-ministru şi suntem în măsură să o discutăm pleacă de la propunerile pe care le-au făcut, deopotrivă, sindicatele şi organizaţiile patronale şi asigură o majorare a salariului minim brut de 10,9%, ceea ce înseamnă o majorare de la 2.300 la 2.550.

Această formulă nu este inventată de noi, este o formulă predictibilă în baza căreia vor putea beneficia aproximativ 1.970.000 de oameni, care în momentul de faţă se află cu venituri până la acest plafon, ceea ce înseamnă 34,7% din numărul total de salariaţi activi”, a arătat Raluca Turcan.

Majorarea va reprezenta un impact financiar de 1.8 miliarde de lei

Tot Ministrul Muncii vede în această decizie o schimbare pe termen lung care să vină în folosul angajatorilor atunci când aceștia își fac planul.

„Majorarea pe net este de 10% şi este ancorată în creşterea salariului minim, creşterea ratei inflaţiei, creşterea reală a productivităţii pe persoană ocupată şi, de asemenea, am luat un procent de 90% din creşterea salariului mediu în loc de 50%, cât era până acum, sau chiar 75%, cât a fost o variantă luată în discuţie. Am mai introdus şi un coeficient de corecţie, care se stabileşte ca procent în funcţie de creşterea economică şi este diferenţa dintre creşterea economică la începutul anului 2021 şi cea estimată pentru sfârşitul anului 2021.

Este o formulă clară pe care noi, o să vă transmitem tuturor, astfel încât să ştiţi nu doar ce noi propunem pentru începutul anului, ci şi ceea ce urmează să se întâmple pe o perioadă mai lungă de timp, astfel încât, în fiecare an, angajatorii să poată să-şi facă planul de afaceri şi de sustenabilitate a plăţii salariilor, plecând de la salariul minim şi, în acelaşi timp, oamenii să aibă o estimare a veniturilor”, a adăugat Turcan.

Majorarea salariului înainte de 2022

Și Raluca Turcan, a declarat săptămâna trecută faptul că s-au făcut solicitări la Guvern pentru majorarea salariul minim mai devreme de sfârşitul acestui an, având în vedere creşterile de preţuri. Ministrul Muncii a precizat că s-au făcut până acum solicitări de majorare între 8 şi 12%.

„În acest moment suntem în etapa de negociere între patronate şi sindicate, iar Guvernul are propria proiecţie cu privire la capacitatea de susţinere a majorării salariului minim. În mod firesc, majorarea salariului minim se face de la începutul anului. Însă, dacă această situaţie a creşterii preţurilor va evolua negativ, luăm în calcul şi o majorare mai rapidă”, a afirmat Raluca Turcan.

Și Partidul Social Democrat a făcut solicitări la începutul lunii pentru majorarea salariului minim pe economie de la de la valoarea de 2.300 la 2.500 lei ca urmare a diminuării puterii de cumpărare a cetățenilor români.





Adauga un comentariu