News Flash:

Romanul va avea... „flotă“

20 Iulie 2010
872 Vizualizari | 0 Comentarii
Primăria Roman a făcut comandă pentru opt bărci de agrement, ce vor fi „exploatate“ de romascani, posibil, din luna august. Cetătenii ar putea beneficia de mai mult agrement în Parcul Municipal, inclusiv de plimbare cu barca, dacă vor fi finalizate lucrările la lac si la cele trei insule, care vor fi printre principalele puncte de atractie. Aproape cinci miliarde de lei vechi va plăti Primăria Roman, în acest an, din bugetul local, pentru modernizarea lacului de agrement. Lucrările au fost cîstigate la licitatie de firma Bacor din Roman si au fost demarate luna trecută. In Parcul Municipal se mai lucrează si cu echipele de pe Platforma Primăriei pentru finalizarea lucrărilor la cea de a treia insulă „Cascada“.

Lucrări ample

Contractul pentru modernizarea lacului a fost încheiat pentru suma de 4,2 miliarde de lei vechi, fără TVA. Conform caietului de sarcini, firma romascană are obligatia de a finaliza lucrările pînă pe 1 august, anul curent. „Lucrări ample se vor efectua în partea de mijloc a lacului, celelalte portiuni necesitînd o interventie mult redusă. Lacul va fi betonat si vopsit. Am comandat pentru început un număr de opt bărci, iar dacă activitatea se va dovedi profitabilă vom mai suplimenta numărul acestora. Lacul si cele trei insule, sperăm să transforme Parcul Municipal într-un obiectiv turistic, acesta fiind, de altfel, cel mai mare parc din Moldova“, a declarat Laurentiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman. Acesta a mai mentionat că peisajul parcului va fi completat si de arhitectura si frumusetea Muzeului de Stiinte ale Naturii, ale cărui lucrări au fost demarate luna trecută.
(Sursa - Monitorul)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3926 (s) | 22 queries | Mysql time :0.265611 (s)