News Flash:

Ropotan s-a transferat la Moscova pentru 3 milioane de Euro

14 Februarie 2009
605 Vizualizari | 0 Comentarii
Adrian Ropotan
Impresarul FIFA, Victor Becali, a anuntat, ieri, ca transferul mijlocasului Adrian Ropotan de la Dinamo la Dinamo Moscova a fost oficializat in schimbul a 3 milioane de Euro, iar acesta a semnat un contract pe patru ani.

"Este oficial, transferul lui Ropotan la Moscova a fost finalizat, iar jucatorul a semnat un contract pe patru ani. Suma de transfer este de 3 milioane de Euro", a spus Becali. "Sunt foarte bucuros ca acum e totul oficial si am semnat pe patru ani cu Dinamo Moscova. E o echipa mare, care va participa in preliminariile Ligii Campionilor. In decizia mea de a pleca nu a contat acel episod Maneaua, rusii si-au dorit enorm sa ma ia, eu mi-am dorit sa merg acolo, sunt fericit ca s-a rezolvat cu bine", a spus Ropotan. Fotbalistul spera ca formatia din Stefan cel Mare sa isi indeplineasca obiectivul in acest sezon si sa se califice in Liga Campionilor. "Fostilor mei colegi de la Dinamo le doresc din tot sufletul sa castige campionatul si sa joace si ei in Liga Campionilor. O sa le duc dorul, au fost pentru mine ca o a doua familie. La fel si suporterilor le doresc tot binele din lume si sa fie mereu aproape de echipa. Imi pare rau ca nu o sa mai am acelasi colectiv, cu baietii pe care ii cunosteam de mult timp, dar asta e viata, azi esti aici, maine esti in alta parte", a afirmat acesta. Fostul mijlocas al echipei din Stefan cel Mare a incheiat spunand ca daca va evolua constant la echipa moscovita, va avea sanse reale sa fie convocat de Victor Piturca la echipa nationala: "Nu cred ca va conta ca voi merge in Rusia. Daca voi juca bine si mai ales constant, sunt sigur ca voi fi chemat la echipa nationala". Tanarul international va purta la noua sa echipa numarul 20, iar astazi se va alatura lotului pregatit de Andrey Kobelev in cantonamentul din Spania. Fotbalistul va incasa un salariu anual de 300 de mii de Euro, care va creste dupa fiecare sezon, insa va primi si mai multe bonusuri in functie de obiectiv, numarul de jocuri disputate sau goluri marcate. In varsta de 23 de ani, Adrian Ropotan evolueaza pe postul de mijlocas central si activa la gruparea din Stefan cel Mare inca din anul 2004, debutand in Liga I pe 18 martie 2006, intr-un meci cu Pandurii. Fotbalistul are si o selectie in echipa nationala a Romaniei, bifata in luna noiembrie a anului trecut, impotriva Georgiei. "Am avut mare incredere in Ropotan. Multi il regretau pe Margaritescu, fotbalist pe care si eu il consider foarte valoros, dar in Ropotan am vazut viitorul lui Dinamo si al nationalei. S-a demonstrat dupa 6 luni ca am avut dreptate. Cu Ropotan in echipa, Dinamo e pe locul unu, in timp ce anul trecut, cu Margaritescu, Dinamo era pe 5. E un tip ambitios si cred ca daca mai ramanea 6 luni se putea vinde pe mai multi bani", a declarat si antrenorul Mircea Rednic.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

liga campionilor andrey kobelev
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1212 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012722 (s)