Stiri si curiozitati

Rugăciune către Maica Domnului: Este de mare ajutor pentru a rezolva necazurile familiei!

Publicat: 13 sept. 2021
icoana Maica Domnului
Rugăciunea către Maica Domnului  este de mare ajutor în cazul în care apar discuții, vorbe rele sau scandaluri între soți, între copii și părinți sau între frați

Oricine întâmpină în viață tot felul de necazuri și pentru a putea trece cu bine și mai repede peste acestea este bine să spunem o rugăciune degrabă ajutătoare. Rugăciune către Maica Domnului este una dintre cele mai puternice rugăciuni ce pot fi rostite de credincioșii a căror familie trece prin necazuri.

Rugăciunea către Maica Domnului  este de mare ajutor în cazul în care apar discuții, vorbe rele sau scandaluri între soți, între copii și părinți sau între frați.

icoana Maica Domnului

Rugăciune către Maica Domnului: Cum să te rogi pentru împăcare

Rugăciune către Maica Domnului pentru rezolvarea necazurilor din familie trebuie rostită în fața icoanei Sfintei Născătoare de Dumnezeu și cu lumânarea aprinsă.

„Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău”, este prima parte a rugăciunii.

După această primă parte a rugăciunii este bine să faci trei mătănii.

icoana Maica Domnului

Cum să te rogi pentru ca dragostea să-ți încălzească inima

Cei care sunt certați sau care țin mânie mamei, tatăului, fratelui sau unei rude apropiate trebuie să se roage pentru ca Sfânta Fecioară să-i ajute să „topească gheaţa din jurul sufletului şi să-i încălzeească inima cu dragostea ei.“

„Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea. Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins”, este a doua parte a Rugăciunii către Maica Domnului.

icoana Maica Domnului

Cum să spui rugăciunea inimii

Ultima parte a Rugăciunii cătreMaica Domnului este cea a inimii:

„Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare, nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea!”

icoana Maica Domnului

Rugăciune către Sfânta Născătoare

O altă rugăciune puternică la care pot apela credincioșii este Rugăciune către Sfânta Născătoare:

„Împărăteasa mea preabună şi nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea străinilor şi ajutătoarea săracilor, bucuria celor mâhniţi, acoperitoarea necăjiţilor, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul; ajută-mă ca pe un neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Necazul meu îl ştii: dezleagă-l precum vrei, că nu am alt ajutor în afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă mângâietoare bună în afară de tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.“

icoana Maica Domnului





Adauga un comentariu