WoW!

Rugăciune de citit în Ajunul Bobotezei – Îți va merge bine tot anul

Publicat: 05 ian. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Rugăciune de citit în Ajunul Bobotezei - Îți va merge bine tot anul
Rugăciunea de mai jos se citește în seara dinaintea Bobotezei

Mâine este 6 ianuarie. Creştinii de pretutindeni iau parte la slujba religioasă oficiată de Bobotează. În Ajunul Bobotezei se spune că e bine să citeşti o rugăciune specială. O găseşti mai jos.

Este o rugăciune puternică, pentru care, mai întâi, trebuie să aprinzi ocandelă. Citeşte-o şi tu!

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, Unule născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, Lumină din Lumină, care luminezi toate, care nestricat Te-ai întrupat din Preasfânta Fecioară Maria și ai venit în lumea aceasta pentru mântuirea noastră. Tu însă nu ai răbdat să vezi neamul omenesc muncit de diavolul şi pentru aceasta în luminată zi a Dumnezeieștii Tale Arătări ai venit la Iordan la păcătoşi și la vameși ca să Te botezi de la Ioan, fără de păcat fiind, ca să împlineşti toată dreptatea şi să speli în apele Iordanului păcatele întregii lumi ca un Miel al lui Dumnezeu, să le iei asupra Ta şi să ne mântuieşti cu Cinstit Sângele Tău. Pentru aceasta Te-ai afundat în apele Iordanului, ai deschis cerul cel închis de Adam şi Duhul Sfânt a venit peste Tine ca un porumbel.

Tu ai luminat şi ai îndumnezeit firea noastră şi Dumnezeiescul Tău Părinte Ţi-a vestit bunăvoirea Sa, pentru că ai împlinit voia Lui şi că un om ai primit păcatele şi prin junghiere Te-ai gătit, după cum Tu Însuţi ai grăit: “Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, pentru că Eu Îmi pun sufletul, ca iarăsi să-L primesc” şi, astfel, în această prealuminată zi, Tu, Doamne, ai pus începutul mântuirii noastre.

O rugăciune puternică, în Ajun de Bobotează

Pentru aceasta toate puterile cereşti se bucură şi toată făptura se veseleşte, aşteptând slobozire din stricăciune zicând: “A venit lumânarea, s-a arătat harul şi izbăvirea, lumea se luminează şi oamenii se umplu de bucurie. Să se veselească acum cerul şi pământul şi toată lumea să se bucure, râurile să salte, izvoarele, lacurile, adâncurile şi mările să dănţuiască, că prin Dumnezeiescul Botez astăzi s-a sfinţit firea lor. Să se bucure astăzi şi adunarea oamenilor, că firea lor capătă astăzi starea cea dintâi şi toţi să cânte cu bucurie: Este timpul Arătării lui Dumnezeu. Veniţi cu mintea la Iordan să vedem privelişte mare: Hristos vine spre Botez, Hristos vine la Iordan, Hristos îngroapă în apă păcatele noastre, Hristos merge să caute oaia cea rătăcită şi o găseşte şi o duce în rai”.

Această taină Dumnezeiască păzind, iubitorule de oameni, Doamne, învredniceste-ne pe noi, cei ce însetăm după glasul Tău, să venim la Tine, Izvorul cel pururea dătător de viaţă, să scoatem apa harului Tău şi iertarea păcatelor şi să trăim în veacul de acum în curăţie şi feciorie, în dreptate şi cucernicie, aşteptând nădejdea cea fericită şi arătarea slavei Tale, a Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru, pentru că nu ne mântuieşti numai după faptele noastre, ci cu marea Ta milostivire şi cu înnoirea Sfântului Tău Duh, în baia naşterii din nou, că îndreptaţi cu harul Tău să fim moştenitori ai vieţii veşnice în împărăţia Ta, unde ne învredniceşte să slăvim, împreună cu toţi sfinţii, Preasfântul Tău Nume cu Părintele Tău fără de Început şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.”

Adauga un comentariu