Stiri si curiozitati

Rugăciune la icoana Sfântul Ioan Botezătorul: Ce trebuie să spui când ești la mare necaz

Publicat: 14 mai 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Rugăciunea la icoana Sfântul Ioan Botezătorul se rostește de toți credincioşii care se află la mare primejdie sau la mare necaz. Această rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul îi apără pe cei care o rostesc de răzbunările duşmanilor şi de pagubă.

Rugăciunea la icoana Sfântul Ioan Botezătorul poate fi rostită și atunci când te judeci cu o persoană deoarece Înaintemergătorul Domnului este înfățișat stând de-a stânga Mântuitorului, se roagă pentru cei ce s-au pocăit, dar n-au mai trăit pe pământ ca să arate faptele sau roadele pocăinţei lor, aşa cum se vede în icoana Deisis, a Judecăţii de Apoi.

Rugăciunea la icoana Sfântul Ioan Botezătorul trebuie rostită timp de 9 zile la rând, dar și ori de câte ori vă simțiți în pericol sau sunteți amenințați. Preoții recomandă ca textul rugăciunii să fie prutat tot timpul în poşetă sau în portofel.

Icoana Sfântului Ioan Botezătorul

Rugăciune la icoana Sfântul Ioan Botezătorul: Cum este preaslăvit Înaintemergătorul și Botezătorul lui Hristos

În Biserica Ortodoxă, a doua zi după Botezul Domnului, în care Duhul Sfânt S-a arătat şi glasul Domnului s-a făcut auzit, încă de la începuturile Bisericii s-a stabilit prăzuirea Soborului Cinstitului şi Slăvitului Sf. Ioan Botezătorul, înainte mergătorul Domnului, care a slujit taina Botezului Dumnezeiesc, punând mâna pe creştetul Mântuitorului.

Rugăciuni către Sf. Ioan Botezătorul s-au făcut încă de la începuturi în toate bisericile ridicate spre slava Botezătorului, lângă Iordan unde a botezat. De asemenea, în Sevastia unde a fost decapitat din ordinul lui Irod, în Antiohia unde cinstita lui mână dreaptă a fost dusă de către Sf. Luca Evanghelistul.

Chiar și şi la Constantinopol unde sfânta mână a Sfântului Ioan Botezătorul a fost adusă din Antiohia, chiar într-o  zi de Bobotează când se făcea sfinţirea apelor. De atunci se ridică rugăciuni în toate bisericile către Sfântul Ioan Botezătorul pe data de 7 ianuarie. Sărbătorile închinate Sfântului Ioan Botezătorul mai sunt Zămislirea (23 septembrie), Naşterea (24 iunie) şi Tăierea capului (29 august).

 

Icoana Sfântului Ioan Botezătorul

Cum să te rogi la ceas de mare necaz la icoana Sfântul Ioan Botezătorul

Rugăciune la icoana Sfântul Ioan Botezătorul se spune la ceas de mare necaz:

„Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorule și Botezătorule al lui Hristos, neputincioasă este mintea noastră în a-ți aduce laude după cuviință. Ci destul îți este ție lauda Mântuitorului Hristos, lângă al Cărui Tron mijlocești împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Pentru aceasta, îți mulțumim și cu umilință te rugăm: tinde mâna cea îngerească și risipește norul gândurilor rele care ne copleșesc pe noi. Adu pace în inimile, casele și obștile noastre. Împacă-ne cu Dumnezeu și cu aproapele nostru. Spre fapte bune ne îndeamnă și cu boldul pocăinței trezește inimile noastre ca să pricepem prețul mântuirii noastre.

Învățătorule al pocăinței, dă-ne darul străpungerii inimii și lacrimi prin care să ne curățim de păcate și sufletele noastre mai albe ca zăpada să le albim. De fărădelegi și de cei puternici ai pământului, care strică rânduiala lui Dumnezeu, scapă-ne, prin rugăciunile tale. Sfinte Ioan Înaintemergătorule, tu, despre care Scriptura spune: „Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut și, înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit și te-am rânduit proroc pentru popoare”, fii cu noi și ne luminează calea în acest veac întunecat și vrăjmaș cerului, ca, prin rugăciunile tale fiind păziți, înaintea lui Hristos, la Judecată, să dobândim partea cea de-a dreapta, împreună cu toți casnicii Săi. Amin.“

Icoana Sfântului Ioan Botezătorul

Adauga un comentariu