Actualitate

Rugăciunea Sfintei Cruci, care are putere asemenea unui talisman, îndeplinește dorințele

Publicat: 25 feb. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Rugăciunea Sfintei Cruci care are putere asemenea unui talisman îndeplinește dorințele
Biserica Ortodoxă i-a conferit Sfintei Cruci rolul de talisman

Toți credincioșii cunosc cât de benefică este rugăciunea Sfintei Cruci, care îndeplinește dorințele și are puterea unui adevărat talisman. Rostită cu inima curată, această rugăciune îndepărtează toate grijile și aduce pacea și liniștea interioară. Totodată, ea are puterea de a rezolva toate problemele care apar în viața noastră. Conform Bisericii, pentru a avea efect, rugăciunea trebuie rostită trei zile la rând.

Potrivit învățăturilor Bisericii, Sfânta Cruce are foarte mare putere asupra credincioșilor și nu numai, deoarece ea este Altarul pe care S-a jertfit Mântuitorul. Iar cu ajutorul crucii, Iisus Hristos a biruit şi moartea, aceasta devenind arma supremă a tuturor dreptcredicioşilor. De nenumărate ori, puterea Sfintei Cruci i-a salvat din necaz pe credincioși, îndeplinindu-le dorințele acestora, totul doar prin rostirea respectivei rugăciuni.

Rugăciunea Sfintei Cruci – un talisman puternic

Mai mult, Biserica Ortodoxă i-a conferit Sfintei Cruci rolul de talisman care, prin simpla purtare, îi apără pe credincioși de toate relele. Aceștia sunt astfel feriți de răutatea vrăjmașilor, de vrăjitorii ori de o judecată nedreaptă. De asemenea, Sfânta Cruce nu poate fi doborâtă de niciun fel de armă a Celui Rău.

Rugăciunea talisman este renumită pentru minunile înfăptuite în viața oricărui creștin sufocat de boli, de judecăți strâmbe ori de farmece și de răzbunările dușmanilor știuți și neștiuți. Fiind purtată mereu asupra sa de o persoană cu probleme și rostită cu credință timp de nouă zile în fiecare lună, această rugăciune a împlinit dorințele cele mai fierbinți ale oricărui creștin.

Rugăciunea găsită sub mormântul Mântuitorului

Această rugăciune a fost găsită în anul 1585, sub mormântul Mântuitorului şi trimisă Papei de la Roma. Iar cel care va citi această rugăciune, ori ascultă când o citeşte cineva sau o poartă asupra sa, n-are să moară subit, nu se va arde şi nu va cădea în mâinile duşmanului, nici nu va fi învins în luptă. Cel care va purta asupra lui această rugăciune va fi ferit de boală ori de epilepsie. Când această rugăciune va fi dusă într-o casă, acea casă va fi ferită de fulgere, de bombe şi de orice primejdie.

„Doamne Atotputernic, care ai suferit pentru toate păcatele mele, vino întru ajutor.
Sfânta Cruce a lui Iisus Cristos, revarsă asupra mea tot binele.
Sfânta Cruce a lui Iisus Cristos, depărtează de la mine tot răul.
Sfânta Cruce a lui Iisus Cristos, fă să ajung pe calea mântuirii.
Sfânta Cruce a lui Iisus Cristos, depărtează de la mine atingerea morţii.
Sfânta Cruce a lui Iisus Cristos, păzeşte-mă de orice accidente corporale şi temporale.
Sfânta Cruce a lui Iisus Cristos, fii întreaga mea nădejde.
Doamne Atotputernic, fă să ador Sfânta Cruce a lui Iisus Cristos, Nazariteanul crucificat, şi ai grijă de mine.
Sfânta Cruce a lui Iisus Hristos, fă ca duhul rău să fugă de la mine în vecii vecilor.
În cinstea sângelui nepreţuit al lui Iisus Cristos, în cinstea încarnării spre viaţa veşnică, precum este adevărat că Iisus Cristos este născut în ziua Crăciunului şi că a murit în ziua de Vinerea Mare. Amin.”

Rugăciunea Sfintei Cruci învestită cu putere de talisman trebuie citită în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.

Adauga un comentariu