Actualitate

Rugăciunile dimineții, adevărata hrană a sufletului care ne ajută să trecem peste greutățile zile. Puterea lor este foarte mare

Publicat: 22 oct. 2021
rugăciunile dimineții
Biserica ne învață că o rugăciune trebuie spusă cu smerenie, răbdare, dar şi cu credinţă lăuntrică

Conform tradiției bisericești, rugăciunile dimineții au un rol foarte important în viața oricărui creștin și ne ajută să trecem cu bine peste încercările zilei. Cu toate acestea, în momentul de față am ajuns să trăim vremuri în care uităm adeseori de lucrurile sfinte. Mai mult, se pare că ne lăsăm copleșiți de cele materiale.

De cele mai multe ori, ne regăsim în situația de a rosti o rugăciune în mod mecanic, asemenea unei rutine. Iar cest lucru se întâmplă mai ales atunci când trecem pe lângă o biserică sau când dăm de necaz. În ziua de astăzi, oamenii sunt prinși ca într-un vârtej, iar acest dinamism ne prinde mai tot timpul pe fugă. Din ce în ce mai des uităm să ne îngrijim și de cele folositoare sufletului ori mântuirii noastre.

O rugăciune, în cazul în care totuși o spunem, ajungem să o rostim mecanic, dintr-un soi de obligație morală. De asemenea, apelăm la rugăciune doar în clipele grele sau dacă avem de rezolvat o problemă care ne apasă. Și totuși, Biserica ne învață că o rugăciune trebuie spusă cu smerenie, răbdare, dar şi cu credinţă lăuntrică.

Rugăciunile dimineții ne oferă protecție peste zi

Un bun creștin este cel care își începe ziua cu rostirea unor rugăciuni de dimineață, cu smerenie și cu inima deschisă către Dumnezeu. Prin aceasta noi mulțumim Divinității pentru darul oferit, și anume o nouă zi. De asemenea, este foarte important ca prin rugăciune să se creeze o conexiune cu Dumnezeu. Totodată, trebuie să avem în vedere că aceste rugăciuni de dimineață au menirea de a ne proteja de pericole peste zi.

rugăciunile dimineții
Când ne rugăm, sufletul și inima ni se înalță către Dumnezeu

E bine de știut că atunci când ne rugăm, sufletul și inima ni se înalță către Dumnezeu, iar aceasta înseamnă că evadăm din închisoarea atracțiilor și a grijilor. Astfel, prin rugăciune nu trebuie să ezităm a-I aduce laude lui Dumnezeu, dar și să-I împărtășim grijile noastre. Iar acest canal de comunicare cu Divinitatea ne oferă posibilitatea de a-I cere ajutorul. Rugăciunile, care pot fi de laudă, mulţumire ori de cerere, sunt cea mai bună hrană pentru suflet.

Ce rol au rugăciunile de dimineață

Teologii, și nu numai, consideră rugăciunile dimineți au un rol important. Astfel, acestea îi apără pe credincioși de tot felul de pericole pe parcursul zilei. Dar pentru aceasta, rugăciunea ar trebui să ne fie familiară, ceea ce înseamnă că ar trebui să o rostim zilnic. Și nu trebuie să ne gândim la cine știe ce rugăciune complicată atât timp cât ea vine din suflet. Cu siguranță, cea mai cunoscută rugăciune și la îndemâna tuturor, prin ușurința cu care poate fi rostită, este „Tatăl nostru”. De asemenea, e bine de știut că această rugăciune poate fi spusă și seara, dar chiar și în orice moment al zilei. Nu în ultimul rând, o altă rugăciune de dimineața este următoarea:

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor, miluiește-ne pe noi. Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi.
Slava Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte. (de 3 ori)
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

Așadar, ca buni creștini, ar trebui să acordăm o atenție deosebită laturii spirituale, iar rugăciunile dimineții să nu lipsească din viața noastră.





Adauga un comentariu