Sport

Rugbistii de la Poli revin in Cupa Regelui cu un meci la Baia Mare

Publicat: 28 oct. 2016
1
Sambata 29 octombrie, sunt programate partidele contand pentru etapa a V-a din Cupa Regelui, alaturi de disputele Stiinta Baia MarePolitehnica Iasi si Universitatea Cluj-CSM Olimpia Bucuresti, in derbyul rundei se vor intalni Timisoara Saracens si Steaua Bucuresti, ocupantele primelor doua pozitii ale clasamentului.
 
Dupa experienta din European Rugby Challenge Cup, unde a intalnit puternicele formatii Edinburgh si Stade Francais, Timisoara Saracens revine pe stadionul Dan Paltinisanu, pentru o alta partida cu greutate, in care o va avea in fata pe Steaua Bucuresti, liderul la zi al competitiei, care a castigat toate partidele disputate anterior.
 
Invinsa de Steaua, Stiinta Baia Mare si-a anulat avantajul creat de victoria impotriva Timisoarei Saracens, in lupta pentru sefia clasamentului, astfel ca in functie de jocul rezultatelor, zimbrii mai pot spera la prima pozitie insa nu-si permit pasi gresiti, iar urmatorul obstacol va fi sambata pe Arena Zimbrilor, acesta numindu-se Politehnica Iasi.
 
Iesenii au inceput entuziasmant competitia, bonus ofensiv in fata CSM-ului, insa apoi s-au vazut nevoiti sa stranga randurile, o infrangere la scor in fieful dinamovistilor, respectiv o remiza pe propriul teren cu Universitatea Cluj, aratandu-le studentilor, revelatia de altfel a SuperLigii CEC Bank, ca fiecare competitie in parte isi are rigorile ei, iar partida impotriva baimarenilor va fi cu siguranta o noua piatra de incercare.
 
Privita din perspectiva locurilor ocupate in clasament si partida Universitatea Cluj-CSM Olimpia Bucuresti este un derby, e drept, al codaselor, alb-negrii inca fara victorie in actuala editie a Cupei Regelui, tigrii cu un succes dramatic obtinut in disputa cu Dinamo cand au revenit fiind condusi la un moment dat cu 20-6. Bilantul intalnirilor directe din acest an este favorabil Universitatii Cluj, care s-a impus atat in Cupa Romaniei, cat si in SuperLiga CEC Bank, stundentii ardeleni devansandu-i pe tigrii in campionat cu o victorie in plus, intalnirea din primul esalon valoric consemnand un fapt mai putin intalnit in rugbyul de la noi si anume cele trei dropgoluri inscrise de Ovidiu Melniciuc.
 
Partidele din etapa a V-a contand pentru Cupa Regelui vor avea loc sambata, 29 octombrie urmatorul program:
Parcul Sportiv Iuliu Hatieganu: Universitatea Cluj – CSM Olimpia Bucuresti (ora 11:00)
Arena Zimbrilor: Stiinta CSM Baia Mare – Politehnica Iasi (ora 11:00)
Stadion Dan Paltinisanu: Timisoara Saracens – Steaua Bucuresti (ora 11:00)




Adauga un comentariu