News Flash:

Rugby: Ciprian Ursu este optimist

7 Ianuarie 2000
1607 Vizualizari | 0 Comentarii
Unul dintre cei mai tineri componenti ai Politehnicii Nena, Ciprian Ursu, s-a nascut in anul 1979 si va implini, in aceasta luna, 21 de ani. Ca si coechipierii sai, s-a initiat in tainele acestei discipline la Scoala Sportiva Unirea Iasi, alaturi de actualul antrenor secund, Iulian Iftenie. Debutul a fost inregistrat in anul 1994, la varsta de 15 ani. Dupa numai doi ani, este convocat la lotul national de juniori, unde - declara sportivul - "pot spune ca am capatat ceva experienta". La echipa mare a Politehnicii Iasi ajunge in 1997 si sub indrumarea antrenorilor Costel Verives si Iulian Iftenie reuseste sa se integreze relativ repede in randurile echipei.

Ne-a marturisit ca cele mai frumoase momente ale vietii sale sportive le-a petrecut alaturi de colegii sai de la Poli Nena. "Desi sunt de putin timp la echipa m-am acomodat foarte repede si ma simt extrem de bine. Cred ca orice sportiv isi doreste ca la aceasta varsta sa evolueze pe prima scena, in compania celor mai puternice echipe, iar faptul ca vom juca in play-off ma onoreaza. Chiar daca majoritatea suntem tineri, eu sunt optimist in ceea ce priveste realizarea obiectivului propus.

Am demonstrat in mai multe randuri ca avem valoare si o putem face in continuare", a spus Ursu. Pe primul loc in topul pasiunilor se situeaza rugbyul, care ii ocupa majoritatea timpului. In rest, ii place sa asculte muzica, sa se plimbe si sa manance pizza, mancarea sa preferata. Pentru sportivul Ciprian Ursu, anul care tocmai s-a incheiat a fost unul extraordinar, in primul rand prin faptul ca a reusit promovarea cu Poli Nena. "A fost un an foarte bun, presarat cu meciuri care mai de care mai spectaculoase, pe care nu le pot uita. Evident, cel de la Cluj va ramane pentru mult timp intiparit in memorie", a precizat rugbistul.

Tanarul component al Politehnicii Nena a mai afirmat ca lupta pentru titlu se va da in acest sezon intre Steaua si Dinamo, cele mai in forma "trupe" ale momentului, in acceptiunea sa. Cu toate acestea, spera ca la finele play-off-ului sa surada, alaturi de colegi, antrenori si manager, de pe podium, pentru ca la anul sa incerce cu totii o performanta superioara.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

ciprian ursu costel verives iulian iftenie poli nena steaua dinamo
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1283 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014698 (s)