News Flash:

Rugby - Cupa Mondiala : Partide decisive cu Italia si Spania

11 Septembrie 2002
819 Vizualizari | 0 Comentarii
•Ultima disputa, contra ibericilor, va avea loc in Dealul Copoului, managerul partidei fiind procurorul financiar Victor Codreanu, fostul presedinte al sectiei de rugby de la CS Politehnica Iasi

Dupa jocul pierdut cu Irlanda (8-39), acolo unde nationala de rugby a Romaniei a facut totusi o repriza secunda foarte buna, elevii lui Bernard Charreyre se intorc in aceasta saptamana in campionatul intern, acolo unde va avea loc runda a treia. Urmatoarea actiune a echipei noastre va fi pe 22 septembrie, cand se va intra intr-un cantonament ce precede jocurile cu Italia si Spania, din preliminariile Cupei Mondiale 2003. Astfel, va avea loc un cantonament de 5 zile in Franta, iar pe 28 septembrie, Romania va juca la Parma impotriva Italiei, in prima partida a preliminariilor. Dupa acest joc se merge direct la Iasi, acolo unde, pe 5 octombrie, este programat meciul cu Spania, din cadrul acelorasi preliminarii. O victorie in oricare dintre aceste dispute califica Romania la Cupa Mondiala ce va avea loc in Australia, anul viitor. Programat pe Stadionul "Emil Alexandrescu" din Dealul Copoului, meciul dintre Romania si Spania ar trebui, teoretic, sa califice nationala noastra la turneul final din 2003. Partida va debuta la ora 14.30, managerul meciului fiind Victor Codreanu, procuror financiar la Curtea de Conturi si fostul presedinte al sectiei de rugby a clubului Politehnica. Intr-un meci care ar putea fi televizat la TVR 2, intrarea spectatorilor in tribunele arenei va fi gratuita. Se sconteaza astfel pe prezenta a peste 10-12.000 de fani ai rugby-ului romanesc in Dealul Copoului, daca se are in vedere si afluenta de public care a fost la partida Romania - Rusia, din urma cu un an, care a avut loc tot la Iasi. Spectacolul sportiv ar putea fi completat cu un spectacol de percutie sustinut de renumita trupa Sistem. Dar pana pe 5 octombrie, Iasul rugbystic va gazdui alte evenimente sportive, primul fiind programat chiar la sfarsitul acestei saptamani, atunci cand, pe Nena-Constructorul din cartierul Alexandru cel Bun, va veni echipa campioana, Dinamo Bucuresti, pentru o confruntare cu "manjii" de la Poli Agro CSS Unirea Iasi, in etapa a III-a a Diviziei Nationale. Celelalte partide de sambata vor fi Callatis Mangalia - CSA Steaua Bucuresti, CS Farul Constanta - Universitatea REMIN Baia Mare, Rulmentul Barlad - Universitatea Cluj Napoca, CSU Stiinta Gerom Petrosani - CSM Suceava. In intervalul 20-22 septembrie, se vor aniversa 50 de ani de rugby la Iasi, cu invitati din toata tara, dar si de peste hotare. Pe 28 septembrie, tot la Iasi, Moldova va intalni Transilvania in primul joc din Cupa Regiunilor la rugby. In selectionata Moldovei au fost inclusi si opt rugbysti de la Poli Agro CSS Unirea Iasi, acestia fiind Colta, Negoita, Formagiu, Cojocaru, Costache, Zaharia, Erhan si Mocanu.
Dan TEODORESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1458 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016525 (s)