News Flash:

Rugby - Divizia Nationala

15 Mai 2003
1539 Vizualizari | 0 Comentarii
Cu un picior in prapastie •Rulmentul Barlad - Poli Agro Unirea Iasi 30-3 (10-3) Echipa ieseana nu a fost insotita la partida de ieri, de la Barlad, de antrenorul principal, Petre Florescu, care si-a prezentat demisia dupa meciul din etapa precedenta, pierdut pe teren propriu cu Farul. Jucatorul iesean Erhan a fost accidentat si nu a jucat nici un minut, iar Crivina nu s-a prezentat ieri dimineata la plecarea spre Barlad. In timpul primei reprize, ieseanul Cucuteanu s-a accidentat la cap si a fost dus cu Ambulanta la spitalul din localitate. Acestea au fost "necazurile" echipei iesene in jocul decisiv de ieri, pentru salvarea de la retrogradare, din penultima runda a sezonului. Sub conducerea antrenorilor Clement Nemesniciuc si Emanoil Mihai, Poli Agro Unirea Iasi a facut cel mai slab meci in acest retur la Barlad, in jocul cu Rulmentul din localitate. Ieri, la Barlad, iesenii au incercat sa se salveze de la retrogradare, dar au evoluat lamentabil. In final, barladenii i-au invins pe ieseni cu 30-3 (10-3), prin punctele reusite de Catalin Munteanu (eseu - min. 15), Mihociu (eseu - min. 20), Mihai Daniel (eseu - min. 45), Iovu (eseu de penalizare - min. 80), Ifrim (2 lp - min. 50 si 75, 2 transformari - min. 45 si 80), respectiv Mocanu (lp - min. 26). Dupa aceasta infrangere, formatia noastra este cu un picior in... prapastie si asteapta jocul rezultatelor din ultima runda. Ieri, intr-un meci arbitrat de brigada Gheorghe Sabau (Cluj) - Patru Nechifor (Pascani) si Constantin Bostan (Buzau), iesenii au utilizat urmatoarea formula de echipa: David, Cucuteanu, Negoita - Bas, Alexa - Clapon, Vladeanu, Cojocaru - Costache, Zaharia - Graur, Spiridon, Manole, Saramet - Mocanu. Au mai evoluat fratii Robert si Remus Hodoroaba, Formagiu, Bisoc si Colta. "Am jucat slab, jucatorii nostri venind gata invinsi la Barlad. Mocanu a facut niste gafe copilaresti, inaintatii au fost fara vlaga, la fel linia de treisferturi. Am fost dominati psihic, intr-un meci in care clujeanul Sabau a arbitrat foarte bine", a declarat antrenorul Clement Nemesniciuc. Alte rezultate ale etapei a 17-a au fost: "U" Remin Baia Mare - Dinamo Bucuresti 28-14, Steaua Bucuresti - CSM Bucovina Eldoforest Suceava 116-8, Universitatea Cluj - CSU Stiinta Gerom Petrosani 40-21. Partida RC Farul Constanta - Callatis Mangalia s-a jucat aseara. Clasamentul la zi se prezinta astfel: 1. Steaua - 47 pct; 2. Dinamo - 43 pct; 3. "U" Baia Mare - 39 pct; 4. Farul Constanta - 38 pct; 5. "U" Cluj - 37 pct (echipa penalizata cu 1 punct); 6. Stiinta Petrosani - 33 pct; 7. CSM Bucovina Suceava - 28 pct; 8. Rulmentul Barlad - 25 pct; 9. Poli Agro Unirea Iasi - 25 pct; 10. Callatis Mangalia - 20 pct. Sambata, iesenii vor juca acasa cu "U" Cluj, iar barladenii in deplasare, la Mangalia. Pentru a ramane in prima liga, Poli Agro Unirea trebuie sa castige in fata clujenilor, iar barladenii sa piarda pe Litoral. Primele patru clasate vor evolua, apoi, in faza play-off, in semifinalele sezonului. Dan TEODORESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1576 (s) | 22 queries | Mysql time :0.035223 (s)