News Flash:

Rugby in Dealul Copoului

30 Ianuarie 2002
1327 Vizualizari | 0 Comentarii
Poli Agro Romtelecom se pregateste in sala si in aer liber

•Fundasul Mihai Mocanu nu a mai prins lotul de "22" al nationalei Romaniei pentru meciul din 3 februarie, contra Portugaliei

Saptamanal, rugbystii de la Poli Agro Romtelecom Iasi efectueaza cinci antrenamente, doua pe terenul "Agronomia", iar celelalte trei in sala de forta a Facultatii de Educatie Fizica si Sport, ambele in Dealul Copoului. Dupa cum ne-a declarat antrenorul secund Bogdan Budisteanu, rugbystii ieseni nu au prea multe noutati in lotul de jucatori, in afara de faptul ca Reis Varse s-a reintors la CSM Eldoforest Suceava. De asemenea, Adrian Negoita are un picior in gips, in urma cantonamentului efectuat cu nationala Romaniei inaintea partidei cu Franta (amatori). Pe 16 februarie, Poli Agro Romtelecom va pleca intr-un cantonament de pregatire la Gura Humorului, unde va incerca sa dispute si doua partide de pregatire contra colegilor de la CSM Eldoforest Suceava.
Fundasul iesean Mihai Mocanu, care s-a aflat in aceste zile la Bucuresti unde s-a pregatit cu nationala Romaniei, nu a mai prins insa lotul de "22" pentru partida cu Portugalia, din prima etapa a Campionatului European al Natiunilor. Printre componentii lotului se afla insa Gabriel Brezoianu, fost o perioada si la Poli Agro Nena Iasi. Conform site-ului "www.rugby.ro", cei 22 de jucatori selectionati pentru partida de duminica sunt urmatorii:
- Pilieri: Petru Balan (Grenoble / Pro D2), Dragos Dima (Castres Olympique / Top 16), Mihai Dumitru (Aurillac / Pro D2);
- Taloneri: Razvan Mavrodin (Tarbes-Lannemezan / Pro D2), Marius Tincu (La Teste / Federale 1);
- Linia a doua: Sorin Socol (CA Brive / Pro D2), Petre Cristian ("U" Ursus Cluj), Razvan Samuil ("U" Ursus Cluj);
- Flankeri: Florin Corodeanu (Aurillac / Pro D2), Daniel Angheluta (Steaua Bucuresti), Marius Bejan (Steaua Bucuresti);
- Numarul 8: Alin Petrache (Dinamo Bucuresti);
- Mijlocasi la gramada: Petre Mitu (Aurillac / Pro D2), Lucian Sarbu (Steaua Bucuresti);
- Mijlocasi la deschidere: Remus Lungu (Pontarlier / Federale 1);
- Centri: Romeo Gontineac (Aurillac / Pro D2), Ionut Tofan (Steaua Bucuresti), Florin Vlaicu (Steaua Bucuresti);
- Aripi: Vasile Ghioc (Dinamo Bucuresti), Ioan Teodorescu ("U" Ursus Cluj);
- Fundasi: Gabriel Brezoianu (Bordeaux-Begles / Top 16), Marius Picoiu (Farul Constanta).
Meciul Romania - Portugalia este programat pe 3 februarie (duminica), de la ora 14.30, pe stadionul "Steaua II" din capitala. El va fi arbitrat de germanul Bernd Gabbei, care va fi asistat la margine de compatriotii sai Stefan Wucherpfennig si Werner Cromm. Arbitru de rezerva va fi bucuresteanul George Milca. Din partea FIRA-AER, organizatoarea intrecerii, vor fi prezenti la Bucuresti observatorul Eduard Krutzner si supervizorul Jean-Louis Larigladie. De remarcat ca arbitrul de centru Bernd Gabbei face parte din Comisia pentru reguli de joc de la FIRA-AER, prezidata de francezul Rene Hourquet. Dupa cum se mai mentioneaza in site-ul "www.rugby.ro", Federatia Romana a comunicat programul meciurilor internationale, oficiale (Campionatul European al Natiunilor) si amicale / test, pe care echipa nationala de seniori a tarii noastre le va sustine in acest an: Duminica, 3 februarie 2002, ora 14:30, Campionatul European al Natiunilor (CEN), etapa 1 - BUCURESTI (Stadion "Steaua II"): Romania - Portugalia; Sambata, 16 februarie 2002, Campionatul European al Natiunilor (CEN), etapa a 2-a - ORAS NESTABILIT: Romania - Spania; Duminica, 3 martie 2002, Campionatul European al Natiunilor (CEN), etapa a 3-a - AMSTERDAM: Olanda - Romania; Duminica, 24 martie 2002, Campionatul European al Natiunilor, etapa a 4-a - KRASNODAR: Rusia - Romania: Duminica, 7 aprilie 2002, Campionatul European al Natiunilor, etapa a 5-a - TBILISI: Georgia - Romania; Sambata, 8 iunie 2002, Meci-test (conform calendarului IRB), ORAS NESTABILIT: Romania - Tara Galilor; Vineri, 20 septembrie - luni, 29 septembrie 2002: Meciuri de calificare la "Cupa Mondiala 2003". Pentru a ajunge direct in aceasta faza preliminara, echipa Romaniei trebuie sa se claseze cel putin pe locul 2 in editia din acest an a CEN. In acest caz, ea va fi repartizata intr-una din cele doua grupe preliminare a cate trei formatii care le au drept cap de serie pe Irlanda, respectiv pe Italia. Sambata, 9 noiembrie 2002, Meci-test (conform calendarului IRB) - ORAS NESTABILIT (cel mai probabil EDINBURGH): Scotia - Romania.
Dan TEODORESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1271 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014977 (s)