News Flash:

Rugbystii vor buget de trei miliarde lei

15 Iunie 2005
1192 Vizualizari | 0 Comentarii
•Formatia de rugby Poli Agro Iasi si-a fixat un buget minimal de trei miliarde lei, dar nu au identificat inca sursele de finantare •Conducatorii ieseni au demarat deja tratativele pentru a transfera la Iasi nu mai putin de patru jucatori •In afara vechilor tinte de la Arpechim Pitesti, Ormenisan si Popescu, iesenii ii vor transfera si pe Toma si Bursuc, fiind in discutii avansate si pentru cativa jucatori din Bucuresti •Vacanta rugbystilor din Agronomie a fost prelungita cu o saptamana

Pentru primul sezon dupa revenirea in Divizia Nationala, echipa de rugby Poli Agro Iasi are nevoie de un buget minimal de trei miliarde lei. Pana in prezent insa, iesenii nu au identificat sursele de finantare. Totusi, oficialii din Agronomie nu au vacanta, rezolvand deja primele transferuri la formatia revenita pe prima scena a sportului cu mingea ovala. Astfel, este vorba in primul rand despre mai vechile tinte ale iesenilor de la Arpechim Pitesti, de pe parcursul sezonului trecut, Ormenisan si Popescu. Desi in pauza competitionala a sezonului trecut pitestenii au refuzat sa imbrace tricoul Politehnicii, dupa promovare, antrenorul Constantin Verives a reusit sa-i convinga sa-si dea acordul pentru a evolua la Iasi, de la startul campionatului viitor. In afara celor doi jucatori ai gruparii din Trivale, Verives a demarat tratativele si cu Stiinta Petrosani pentru a-l legitima pe George Toma, discutiile fiind deja avansate cu echipa minerilor. In fine, la Iasi ar putea evolua din august, cand este programat startul noii editii de campionat, si suceveanul Ovidiu Bursuc, de la Bucovina, care si-a dat deja, din cate se pare, acordul pentru o intelegere cu gruparea din Agronomie. Cum de la Iasi nu va pleca nimeni in aceasta perioada, achizitiile pe care le-au rezolvat deja conducatorii Politehnicii vin sa intareasca lotul unei formatii care-si propune sa nu faca doar figuratie in Divizia Nationala. In acest sens, Consiliul Judetean a aprobat deja plata unei prime pentru gruparea ieseana, in valoare de o suta milioane lei, pentru promovarea reusita in urma barajului cu formatia Metrorex Bucuresti. Desi anuntase ca jucatorii sai nu vor avea decat doua saptamani de vacanta, antrenorul Constantin Verives s-a lasat induplecat in cele din urma de Mocanu si compania, astfel ca a prelungit perioada de odihna cu inca sapte zile. In aceste conditii, reluarea antrenamentelor este programata pentru data de 4 iulie, data la care se va sti deja si componenta lotului cu care Poli Agro va aborda prima editie de campionat, dupa revenirea in Divizia Nationala.
Florin BRIAUR
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1560 (s) | 22 queries | Mysql time :0.030988 (s)