News Flash:

Rugbyul iesean ar putea deveni istorie

8 August 2004
881 Vizualizari | 0 Comentarii
•Echipa de rugby Poli Agro Iasi este in pragul desfiintarii •Desi au mai ramas doar trei saptamani pana la startul sezonului, echipa ieseana nu are inca un buget stabilit, iar sedintele de pregatire sunt programate doar o data pe saptamana •La antrenamente nu participa decat 14-15 jucatori

Cu doar trei saptamani inainte de startul unui nou sezon, rugbyul iesean este in pragul desfiintarii. Antrenorii Verives si Varse se vad pusi in situatia de a programa un singur antrenament pe saptamana, multi dintre jucatorii echipei din Agronomie fiind plecati la alte formatii. Fara un buget asigurat si fara bani pentru plata salariilor, Poli Agro Iasi se taraste, sperand in aparitia unui sponsor miraculos care sa salveze de la desfiintare un club cu traditie in sportul romanesc. In pofida situatiei dramatice in care se afla aceasta ramura sportiva la Iasi, antrenorul Constantin Verives nu abandoneaza lupta, sperand in continuare ca oamenii cu bani sa vina langa rugby. "E foarte greu pentru noi sa ne mai continuam activitatea, in conditiile in care nu avem nici un ban la dispozitie. Sunt oameni de afaceri care au fost pana acum alaturi de noi, dar in prezent le este si lor greu. Nu vom abandona lupta insa, si sper sa putem salva cat de cat situatia", a declarat Verives. Din lotul cu care echipa ieseana a terminat sezonul trecut, au mai ramas in Agronomie doar 15 jucatori. Restul rugbystilor se antreneaza cu alte formatii, preferand sa se transfere la grupari mai stabile din punct de vedere financiar. Totusi, absolut toti sportivii sunt sub contract cu Poli, iar conducatorii echipei au anuntat ca nu vor permite nici unui jucator sa paraseasca formatia. De altfel, pana in prezent nici un component al lotului nu a venit la club pentru a solicita un eventual transfer. "Am semnale ca mai multi jucatori de-ai nostri se antreneaza cu alte echipe, fara sa ne fi cerut si noua acordul. Nu am acordat nici unui jucator dezlegarea, asa ca nimeni nu va putea pleca de la Iasi", a dat asigurari tehnicianul iesean. Totusi, in conditiile in care, in afara CS Politehnica, nimeni nu se mai intereseaza de soarta acestui sport la Iasi, e greu de crezut ca Poli va mai reusi sa-si continue activitatea la un nivel acceptabil. Cat despre construirea unei echipe puternice in oras sau despre revenirea pe prima scena a rugbyului din Romania, nici nu mai poate fi vorba. In aceste conditii, este foarte posibil ca rugbyul sa fie ingropat la Iasi, de aceasta data definitiv, dupa cativa ani de trista amintire pentru iubitorii sportului cu mingea ovala.
Florin BRIAUR
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1353 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020175 (s)