Razboi în Ucraina

Rusia cere NATO și UE să nu alimenteze tensiunile prin blocada asupra enclavei Kaliningrad

Publicat: 22 iun. 2022
_____ Vizualizări 2 Comentarii
Rusia cere NATO și UE să nu alimenteze tensiunile prin blocada asupra enclavei Kaliningrad
Serghei Riabkov a cerut miercuri UE şi în special NATO să nu alimenteze tensiunile prin blocada parţială asupra enclavei Kaliningrad

Serghei Riabkov, viceministrul rus de Externe, a cerut astăzi Uniunii Europene și NATO să nu alimenteze tensiunile prin blocada parțială a enclavei Kaliningrad; în paralel, Comisia Europeană a declarat că nu este vorba despre o blocadă, ci despre inspecții, „specifice” şi ”proporţionale” efectuate de Lituania, care nu mai permite tranzitul pe teritoriul său a unor mărfuri supuse sancţiunilor europene adoptate împotriva Rusiei după agresiunea acesteia împotriva Ucrainei, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

”Aş dori să atenţionez membrii NATO şi politicienii din UE în faţa acestor retorici periculoase cu privire la conflict”, a declarat diplomatul rus, răspunzând unei declaraţii a purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, care a asigurat că dacă va fi nevoie NATO ar putea pune în aplicare în Lituania articolul 5 din tratatul Alianţei.

”Un atac împotriva unui membru (al NATO) ar constitui un atac împotriva tuturor”, aşa cum este menţionat în respectivul articol, a amintit reprezentantul diplomaţiei americane.

Răspunsul Rusiei la comentariile NATO

Ca răspuns, vice-ministrul rus de Externe a transmis că în Occident există o dorință de a se alimenta în continuare tensiunile cu Rusia.

”Din nefericire, în Occident există forţe cu multă influenţă şi cu acces la putere care fac tot posibilul pentru a continua să alimenteze tensiunile cu Rusia. Este un lucru alarmant”, a remarcat vice-ministrul rus de externe.

”Noi ne asumăm toate circumstanţele cu un grad extrem de responsabilitate”, a mai spus Riabkov, insistând că prioritatea Rusiei este de a ”evita un conflict direct între puterile nucleare”.

”Ne garantăm interesele noastre, vor exista măsuri de răspuns care acum sunt în proces de evaluare”, a menţionat el, după ce purtătoarea de cuvânt a MAE rus Maria Zaharova declarase că răspunsul Moscovei faţă de restricţiile impuse de Lituania tranzitului către Kaliningrad ”nu va avea caracter diplomatic, ci practic”.

Comisia Europeană nu consideră restricțiile ca fiind o blocadă

În acest timp, Comisia Europeană a apreciat că aceste restricţii ”nu sunt o blocadă” asupra exporturilor ruseşti, ci inspecţii ”specifice” şi ”proporţionale”.

”Lituania aplică măsuri restrictive pe care Uniunea Europeană le-a impus în mod unanim Rusiei (…) în ultimele luni, ca răspuns faţă de război”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt comunitar Eric Mamer.

Aceasta ”nu este o blocadă”, întrucât ”furnizarea de produse esenţiale către Kaliningrad continuă fără obstacole”, Lituania efectuând controale doar ”asupra exporturilor ruse specifice”, precum produsele din oţel sau materialele de construcţie, a mai motivat reprezentantul Comisiei Europene.

Comentarii
  • De peste 60 de ani sunt admirator si un impatimit cititor al literaturii clasice ruse,dar ceea ce se petrece acum in conflictul ruso-ucrainean,nu are legatura nici cu literatura nici cu arta de sorginte rusa,ci are legatura cu ceea ce vrea Putin.Oare in Rusia mai functioneaza umanitatea?Ce inseamna ,de fapt,acest razboi?Doar o pofta de marire pentru Putin.Ma intreb :el este singur intr-o tara asa zis democratica?Ce vrea poporul rus?…Ce vor politicienii?…Marirea lui Putin si distrugerea pacii in lume?…Inca mai este timp de negocieri…

  • Poporul rus traieste in alt secol ei au ramas nostalgici vremurilor apuse pur si simplu oligarhii au acaparat toata economia iar cu televizorul au tembelizat poporul.Aduceti va aminte de anii comunismului cam asa erau si marea majoritate a romanilor.Rusia din momentul in care comunistii au venit la putere si a schimbat destinul pe sute de ani.Nici in Romania nu au disparut nostalgicii acelor vremuri,ca drept dovada ca psd e la putere

Adauga un comentariu