Razboi în Ucraina

Rusia și-a dublat veniturile din combustibili fosili, în ciuda sancțiunilor impuse de UE

Publicat: 28 apr. 2022
economie-rusia
Transporturile de țiței din Rusia au scăzut cu 30% în primele trei săptămâni ale lunii aprilie

Publicația The Guardian relatează faptul că Federația Rusă a reușit să își dubleze veniturile din vânzarea de combustibili fosile către Uniunea Europeană, în cele două luni de război în Ucraina, beneficiind de creșterea prețurilor, în ciuda faptului că volumele au fost reduse, în urma sancțiunilor impuse de statele occidentale.

Moscova a încasat aproximativ 62 de miliarde de euro din exporturile de petrol, gaze și cărbune, în două luni, cea mai mare parte din venituri venind din partea Germaniei, cel mai mare importator.

Aproape 62 de miliarde de euro venite din exporturile de petrol

Rusia a încasat aproximativ 62 de miliarde de euro din exporturile de petrol, gaze şi cărbune în cele două luni de la începutul invaziei din Ucraina, potrivit unei analize asupra mişcărilor de transport maritim şi a mărfurilor realizată de Centrul de Cercetare privind Energia şi Aerul Curat (”Centre for Research on Energy and Clean Air”- CREA).

Pentru UE, importurile au fost în valoare de aproximativ 44 de miliarde de euro în ultimele două luni, comparativ cu aproximativ 140 de miliarde de euro pentru întreg anul trecut, sau aproximativ 12 miliarde de euro pe lună.

Transporturile de țiței din Rusia au scăzut cu 30% în primele trei săptămâni ale lunii aprilie

Transporturile de ţiţei din Rusia către porturile străine au scăzut cu 30% în primele trei săptămâni ale lunii aprilie, comparativ cu cifrele din ianuarie şi februarie, înainte de invazie, potrivit datelor CREA.

Cu toate acestea, veniturile Rusiei cresc, datorită preţurilor mari la petrol şi gaze, finanţând direct guvernul rus prin intermediul companiilor de stat, în pofida sancţiunilor care vizează exportul.

Prețurile urmează să crească și mai mult

Rusia a prins Uniunea Europeană într-o capcană, preţurile urmând să crească şi mai mult în urma restricţiilor suplimentare. Drept urmare, Moscova reuşeşte să îşi echilibreze veniturile în pofida eforturilor depuse de guvernele UE.

„Exporturile de combustibili fosili sunt un element-cheie al regimului lui Putin şi al multor altor state incorecte. Importurile neîncetate de energie reprezintă lacunele majore ale sancţiunilor impuse Rusiei. Toţi cei care cumpără aceşti combustibili fosili sunt complici la încălcările îngrozitoare ale dreptului internaţional comise de armata rusă”, a afirmat Lauri Myllyvirta, analist principal al CREA.

Voinţa Rusiei de a-şi încălca propriile contracte înseamnă că companiile nu au acum nicio scuză să continue comerţul cu Rusia, a declarat Louis J Wilson, consilier principal al Global Witness, organizaţie pentru drepturile omului.

„Comercianţii principali de combustibili fosili, care au continuat să tranzacţioneze combustibili fosili din Rusia, susţinând că sunt forţaţi prin contractele lor pe termen lung, ar trebui să ia notă de valoarea acordurilor pe care le au cu entităţile ruseşti”, a subliniat Wilson.




Adauga un comentariu