International

Rusoaicele își taie gențile Chanel de mii de euro. Care este motivul

Publicat: 10 apr. 2022
Rusoaicele își taie gențile Chanel de mii de euro
Mai multe modele din Rusia au declarat război unui brand celebru și se filmează în timp ce își taie poșetele care valorează mii de euro

Mai multe modele din Rusia au declarat război unui brand celebru și se filmează în timp ce își taie poșetele care valorează mii de euro. Motivul are legătură cu faptul că brand-ul și-a închis magazinele din Rusia, după ce Vladimir Putin a atacat Ucraina. Apoi, casa de modă a oprit și vânzările către intermediari care urmau să ducă produsele în Rusia.

Motivul pentru care rusoaicele își distrug poșetele de la un brand celebru

De când Vladimir Putin a atacat Ucraina, mai multe brand-uri cunoscute au decis să își închidă magazinele din Rusia și să se retragă de pe piața de acolo. Printre acestea se numără și unele de lux, precum Chanel, care a închis recent toate magazinele, dar a oprit și vânzarea produselor online sau către intermediari care ar fi urmat să le ducă în Rusia.

Decizia le-a supărat foarte tare pe rusoaicele care erau cliente ale brand-ului, iar o parte dintre ele au decis să boicoteze, la rândul lor, brand-ul și să transmită un mesaj clar. Mai multe modele și influencere din Rusia s-au filmat în timp ce tăiau cu foarfeca sau distrugeau prin diverse mijloace poșetele Chanel pe care le aveau în colecție.

„Dacă Chanel nu își respectă clienții, noi de ce să respectăm casa de modă Chanel?” – este mesajul unei tinere pe nume Victoria Bonya, care are 9 milioane de urmăritori pe Instagram.

Ea spune aceste cuvinte în timp ce se filmează tăind cu foarfeca o poșetă neagră, model clasic.

Același lucru l-a făcut și o actriță și prezentatoare TV, pe nume Marina Ermoshkina, care s-a filmat și ea în timp ce a distrus o poșetă Chanel de culoare gri.

„Nicio geantă, nici un singur lucru nu se compară cu dragostea mea pentru patria mea. Nu merită respectul meu. Sunt împotriva rusofobiei, sunt împotriva unui brand care susține rusofobia”, a transmis ea.

Cum motivează Chanel decizia de a închide magazinele

Brand-ul și-a închis magazinele de pe teritoriul Federației Ruse și a oprit și comercializarea online de produse acolo. Mulți dintre clienții brand-ului de acolo s-au simțit jigniți de decizie.

Casa de modă franceză a motivat că nu a făcut decât să respecte măsurile impuse de UE, printre care interzicerea vânzării de produse de lux, al căror preț depășește 300 de euro, în Rusia. Compania a precizat că este interzisă și vânzarea de produse persoanelor care intenționează să le ducă în Rusia.

Chanel este una dintre casele de modă cu tradiție, fiind înființată în urmă cu mai bine de 100 de ani, la Paris, de către Coco Chanel. În prezent, brand-ul are sediul central la Londra, dar creațiile care poartă eticheta Chanel sunt cunoscute peste tot în lume.




Adauga un comentariu