Calatorii

Ryanair introduce o rută București-Manchester. Tarifele pornesc de la doar 19,99 euro

Publicat: 29 oct. 2020
avion ryanair care zboara
Operatorul aerian Ryanair introduce o rută București-Manchester din 29 martie 2021

Operatorul aerian Ryanair introduce o rută București-Manchester din 29 martie 2021. Ruta din Bucureşti către marele oraş din Regatul Unit va avea trei zboruri săptămânale. Cei care fac rezervare până la miezul nopții de sâmbătă, 31 octombrie 2020, pot beneficia de tarife care pornesc de la doar 19,99 euro.

Astăzi, 29 octombrie 2020, operatorul aerian irlandez Ryanair a anunţat că va introduce o rută din București spre Manchester, cu trei zboruri săptămânale. Ruta va demară pe 29 martie şi va face parte din orarul de vară pe 2021 al companiei.

Ryanair introduce o rută București-Manchester

Compania aeriană Ryanair vine în sprijinul celor care vor să călătorească la Manchester. Astfel, cetăţenii romani, începând cu 29 martie 2021, pot zbura de la Bucureşti către oraşul din nordul Marii Britanii.

Astfel, Ryanair a lansat şi o vânzare de locuri care pornesc de la 19,99 euro din 29 martie 2021 până la sfârşitul lunii iunie 2021, care trebuie să fie rezervată până la mizul notii de sambatat 31 octombrie 2020, doar de pe site-ul Ryanair.

„Ne face plăcere să anunţăm o nouă ruta Bucureşti către Manchester, începând cu 29 martie 2021, oferind trei zboruri săptămânale ca parte a programului nostru de vară 2021 din Bucureşti. Clienţii din Bucureşti pot rezerva acum zboruri către Manchester până în octombrie 2021. Pentru a sărbători această nouă ruta Manchester, lansăm o vânzare de locuri cu tarife disponibile de la doar 19,99 euro, pentru călătorii din 29 martie până la sfârşitul lunii iunie 2021, care trebuie rezervată până la miezul nopţii sâmbătă (31 octombrie)”, spune Jason McGuinness directorul comercial al Ryanair.

Ruta Bucureşti – Manchester va fi operată cu o frecvenţă de trei zboruri pe săptămână, în zilele de luni, miercuri şi sâmbăta.

Orarul zborurilor:

FR1272: Bucureşti (OTP) 12:00 – 13:30 Manchester (MAN) / luni, miercuri;
FR1271: Manchester (MAN) 06:05 – 11:35 Bucureşti (OTP) / luni, miercuri;

FR1272: Bucureşti (OTP) 22:45 – 00:15(+1) Manchester (MAN) / sâmbătă;
FR1271: Manchester (MAN) 16:50 – 22:20 Bucureşti (OTP) / sâmbătă.

În ultimii ani nicio companie aeriană nu a operat zboruri comerciale regulate între Bucureşti şi Manchester. În ceea ce priveşte compania low-cost, Manchester devine a cincea destinaţie Ryanair din Marea Britanie servită de la Bucureşti, după Bristol, Edinburgh, Londra Southend (va fi reluată din 28 martie 2021) şi Londra Stansted.

Ryanair va relua şi zborurile din Oradea începând din decembrie 2020

Operatorul aerian Ryanair va relua şi zborurile din Oradea începând din decembrie 2020 spre patru destinaţii internaţionale din trei ţări: Germania, Italia şi Anglia. Cursele de pe Aeroportul din Oradea către aceste destinaţii vor fi câte două pe săptămână, cu aterizare în Londra Stansted, Milano Bergamo, Bologna şi Dusseldorf Weeze. Clienţii vor putea să-şi facă rezervări pentru cursele programate până în octombrie 2021, beneficiind de cele mai mici tarife.

Pentru fiecare dintre aceste trasee vor fi programate câte două curse săptămânale, informează compania prin intermediul unui comunicat.

Aceste zboruri fac parte din oferta de Ryanair pentru iarnă lui 2020 şi vara lui 2021.

„Suntem încântaţi să ne reluăm operaţiunile în Oradea, cu patru rute către Londra Stansted, Milano Bergamo, Bologna şi Dusseldorf Weeze începând din decembrie 2020, funcţionând de două ori pe săptămână ca parte a programelor noastre româneşti de iarnă 2020 şi vara 2021”, spune directorul comercial al Ryanair, Jason McGuinness.

Clienţii din România vor putea să-şi facă rezervări pentru cursele programate până în octombrie 2021, beneficiind de cele mai mici tarife şi de condiţiile de siguranţă impuse de Ryanair pentru protecţia călătorilor şi a echipajului.





Adauga un comentariu