Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat astăzi că s-a activat departamentul și toți locatarii din blocul din Timișoara, unde au decedat trei persoane, au fost transferați către UPU. Transferul s-a făcut cu două microbuze, pentru investigații de urgență.
„O să vedem ce o să decidă Comitetul pentru Situații de Urgență. Vor face analiza situației. Ce s-a întâmplat, unde au avut contacte. Și Direcția de Sănătate Publică este implicată în această investigație. Vom vedea rezultatele colegilor. Chestia cu dezinfecția… nu știu dacă, la acest moment, este confirmată. Nu vrem să speculăm, până nu avem concluzii definitive”, a spus Raed Arafat.
Nu mai puţin de opt persoane, între care cinci copii, din acelaşi bloc aflat în Complexul Studenţesc, au ajuns în grijă medicilor, iar trei au murit. Este vorba despre doi copii, între care un bebeluş de numai 10 zile, şi mama acestuia din urmă.
Din primele informaţii, se pare că în blocul cu pricina s-ar fi făcut de curând o amplă operaţiune de dezinsecţie.