Magazin

S-a aflat de ce unii oameni trec mai greu peste o despartire

Publicat: 28 ian. 2016
1
Cand o relatie se termina, aproape toti oamenii simt durerea despartirii, insa pentru unii aceste momente sunt un adevarat calvar. Psihologii au dorit sa afle de ce unii oameni agonizeaza ani de zile in urma unui esec emotional, in timp ce altii trec rapid la urmatorul partener, fara sa intampine mari probleme. Specialistii au stabilit ca ceea ce influenteaza modul in care percepem despartirea este determinat de cum reflectam asupra situatiei si cum o percepem. Un studiu realizat de Universitatea Stanford, publicat intr-o revista de specialitate, arata ca modul in care analizam relatia finalizata de ajuta sa realizam ce s-a intamplat pe parcurs, insa, pentru unele persoane, face foarte dificila vindecarea.
„Poate fi foarte sanatos pentru oameni sa se gandeasca la ce au trait in acea relatie, daca doresc ceva mai bun in viitor. Acest comportament poate deveni nesanatos atunci cand oamenii exagereaza si incep sa puna la indoiala valoarea lor ca persoane, simtindu-se defecte sau lipsite de insemnatate, mai ales cand au fost respinse”, precizeaza dr. Lauren Howe, psiholog la universitate si unul dintre autorii studiului. In cadrul studiului, psihologii au analizat povestile spuse de 194 de femei si barbati, care au fost respinsi sau parasiti, media de varsta fiind 30 de ani. Cercetatorii i-au rugat pe subiecti sa se gandeasca la un moment in care au fost respinsi sau parasiti, apoi sa se gandeasca la ce concluzie au ajuns si ce au avut de castigat. Participantii la studiu au fost rugati sa explice si in ce masura cred ca oamenii se pot schimba. Cei care au realizat studiul au descoperit ca subiectii care isi puneau la indoiala valoarea si aveau o imagine negativa despre ei aveau nevoie de mai mult timp pentru a trece peste momentul despartirii. Spre deosebire de acestia, subiectii care nu asociau despartirea cu stima de sine faceau fata mai usor respingerii. Cei din urma considerau esecul ca pe ceva neprevizibil, un indiciu al incompatibilitatii intre parteneri si nu ca pe ceva inevitabil.
„Cand cineva considera ca despartirea reflecta un aspect negativ al personalitatii, sufera mai mult atunci cand apare respingerea. Se intampla asta pentru ca asociaza respingerea cu imaginea negativa pe care o are despre sine. Din acest motiv acesti oameni se simt rusinati si se gandesc mai mult la persoana care i-a respins. In plus, astfel de oameni sunt mai dispusi sa creada ca defectul lor va afecta relatiile viitoare”. Atunci cand cei respinsi manifesta o astfel de atitudine, comportamentul lor se modifica si afecteaza si relatiile viitoare. Cercetatorii a descoperit ca persoanele puternic afectate de o despartire se tem sa se implice in alte relatii si pun bariere unor potentiali parteneri, pe care ii resping, pentru a nu fi raniti. Specialistii au identificat si persoanele care manifesta in mod special aceasta atitudine nesanatoasa fata de relatii si dezamagiri sentimentale. Sunt oamenii care au un mod fix de gandire referitor la personalitatea lor, care cred ca oamenii nu se pot schimba si care cred ca faptul de a fi respinsi indica o deficienta de personalitate. Totusi, acesti oamenii pot invata sa priveasca in mod diferit astfel de situatii.




Adauga un comentariu