News Flash:

S-a constituit Consortiul pentru regiunea Nord - Est

29 Ianuarie 2002
1202 Vizualizari | 0 Comentarii
•Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean Iasi spera ca cele doua grupuri scolare din judetul nostru sa aiba sorti de izbanda

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord - Est s-a intrunit ieri la Piatra Neamt, in vederea constituirii unui Consortiu Regional care are in componenta 33 de membri. Dintre acestia vor face parte reprezentanti ai celor sase judete care apartin regiunilor unu, doi si trei. "Reprezentantii sunt din partea Consiliului Judetean, din partea Agentiei Judetene a Oficiului pentru Fortele de Munca, a Inspectoratului Scolar Judetean, parteneri sociali si reprezentanti a patru universitati din regiune", a declarat prof Mihai Dumitriu, inspector general in cadrul ISJ Iasi.
Universitatile iesene au fost reprezentate de Universitatea Tehnica "Gheorghe Asachi" si Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara "Ion Ionescu de la Brad", in timp ce CJ prin vicepresedintele acestuia, Gabriel Popescu. Asa cum a adaugat Mihai Dumitriu, acest Consortiu regional va analiza toate problemele care privesc dezvoltarea invatamantului profesional si tehnic pentru unitatile scolare care fac parte din cele 19 regiuni numite printr-o hotarare de guvern, fiind deja stabilit un regulament de organizare si functionare a consortiului. "Noi am adus imbunatatiri acestuia si urmeaza sa fie definitivat. Consortiul va identifica domeniile prioritare de calificare profesionala din regiunile consemnate mai sus si va contribui la selectarea unitatilor de invatamant si a centrelor de resurse care vor fi finantate prin programul Phare Vet 2001. Totodata, va identifica masuri de educatie si formare profesionala in contextul dezvoltarii regionale si va urmari realizarea investitiilor in infrastructura scolilor si in dotarea cu echipamente didactice prin acelasi program", a spus seful Inspectoratului Scolar.
Consortiul a hotarat infiintarea unui comitet regional de selectie format din sapte membri, cinci dintre acestia avand drept de vot. Din acesta vor face parte doi reprezentanti ai inspectoratelor scolare, un reprezentant al Agentiei Fortelor de Munca, un reprezentant al CJ si un reprezentant al Agentiei de Dezvoltare Regionala. Comitetul regional va studia proiectele depuse de unitatile de invatamant eligibile de a participa la acest program. In acest sens, se va face o clasificare a lor si se vor propune spre aprobare Consortiului si Consiliului pentru Dezvoltare Regionala unitatile care indeplinesc conditiile de a fi admise. Iasul va fi reprezentat prin vicepresedintele CJ, care a fost ales prin vot secret. Singurele scoli nominalizate din judetul nostru sunt Grupul Scolar "Unirea" Pascani si Grupul Scolar "Agricol" Podu Iloaie. "Primul este pentru aplicatii, iar cel de al doilea pentru selectie. Speram ca poate vor avea sorti de izbanda si macar cu aceste doua unitati speram sa castigam", a conchis Mihai Dumitriu.
Marius HALCIUG
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1289 (s) | 24 queries | Mysql time :0.012915 (s)