News Flash:

S-a dat dezlegare la vile

22 Februarie 2001
785 Vizualizari | 0 Comentarii
•Costul unei case pe care o propune Agentia Nationala pentru Locuinte este de 1,2 miliarde lei

Consiliul Judetean Iasi, impreuna cu conducerea municipalitatii Iasi si primariile din Pascani, Hirlau, Tirgu Frumos si Podu Iloaiei au hotarat desemnarea unor amplasamente pentru construirea de vile cu credite ANL. Ieri, vicepresedintele CJ Iasi, Gabriel Popescu, s-a intalnit cu Dorin Stefanescu, directorul general al Agentiei Nationale pentru Locuinte, si au stabilit datele tehnice ale demararii acestui proiect. "Am purtat discutii cu directorul general al Agentiei Nationale pentru Locuinta despre amplasarea locuintelor P+1 si municipalitatea a oferit amplasamente pentru 40 de vile si 20 de apartamente. Aceste amplasamente ar fi in zona Moara de Vint, unde exista toate utilitatile in afara de canalizare, care probabil se va rezolva inainte de atacarea lucrarii. Suntem in stadiul de negociere. Noi, cei de la Consiliul Judetean, am dorit ca atat proiectarea cat si construirea acestor spatii de locuit sa fie alocate societatilor de constructii din judetul Iasi, sa nu mai fie cazuri ca in anii trecuti cand au venit de la Ploiesti sau Constanta sa lucreze aici. S-a acceptat ideea aceasta. Costul unei vile variaza intre un miliard de lei si un miliard si doua sute de milioane de lei. Este o suma destul de maricica, dar spatiile de locuit sunt intre 120 mp si 160 mp. Cei care doresc sa se inscrie pentru aceste vile trebuie sa dea 20% din contract, cam 200 de milioane de lei, restul urmand a fi rambursat in 20 de ani. In afara municipiului Iasi mai avem amplasamente la Hirlau, Tirgu Frumos, Podu Iloaiei si Pascani", a declarat Gabriel Popescu. Constructiile pe respectivele amplasamente vor incepe indata ce se vor obtine toate aprobarile necesare si inscrierile vor acoperi oferta.
Catalin DUMITRESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1264 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015302 (s)