International

S-a decis! Vladimir Putin, anunt de ULTIMA ORA

Publicat: 03 sept. 2016
1

Rusia si Statele Unite ar putea ajunge „in curand” la un acord privind cooperarea in Siria, a afirmat vineri presedintele rus Vladimir Putin, citat de AFP, scrie Hotnews.

„Avansam pas cu pas in directia buna si nu exclud sa putem ajunge in curand la un acord asupra unor lucruri si sa il anuntam comunitatii internationale”, a declarat Putin, intrebat de Bloomberg, in marja Forumului Economic al Estului, la Vladivostok.

„Este inca prea devreme pentru a vorbi dar cred ca actionam si avansam in directia dorita”, a adaugat presedintele rus, laudand „rabdarea” si „perseverenta” secretarului american de stat John Kerry.

Experti militari si diplomatici ai Rusiei si Statelor Unite continua discutiile la Geneva in privinta ajungerii la o „incetare a ostilitatilor de amploare si importanta” in Siria. Moscova si Washingtonul, care efectueaza separat lovituri impotriva jihadistilor din aceasta tara, nu sunt de acord in ceea ce priveste soarta presedintelui sirian Bashar al-Assad.

Rusia se opune ferm plecarii sale, ceruta de Statele Unite. Potrivit lui Putin, principala dificultate in discutii este legata de stabilirea gruparilor care fac parte din opozitia numita „moderata” si care sunt jihadiste.

In opinia presedintelui rus, jihadistii, printre care Frontul Fateh al-Sham (fostul Front al Nusra, care afirma ca s-a distantat de al-Qaeda), „incep sa absoarba asa numita parte sanatoasa a opozitiei”.

„Nu mai este un razboi civil. Sunt luptatori veniti din exterior care primesc armament si munitie din strainatate”, a continuat Putin. „Iar partenerii nostri americani sunt de acord cu asta (sa separe opozitia moderata de jihadisti, n.r.), dar nu stiu cum sa ajunga la acest lucru”, a adaugat el.





Comentarii
Adauga un comentariu