Titlurile zilei

S-a deschis oficial șantierul de la Palas Campus! Omul de afaceri Iulian Dascălu investește 120 milioane euro. Zona Sf. Andrei se transformă într-un complex de birouri – FOTO

Publicat: 09 iul. 2020
S-a deschis oficial șantierul de la Palas Campus, iar omul de afaceri Iulian Dascălu a anunțat investiții de 120 milioane euro
S-a deschis oficial șantierul de la Palas Campus, investiție ce aparține omului de afaceri Iulian Dascălu

S-a deschis oficial șantierul de la Palas Campus. Ieri, omul de faceri Iulian Dascălu a anunțat că investiția va ajunge la 120 milioane euro. Durata lucrărilor este de 2 ani. Configurația drumurilor va fi modificată, iar parcarea subterană este prevăzută cu 625 locuri. La eveniment au participat și reprezentanți ai autorității locale

S-a deschis oficial șantierul de la Palas Campus. În cursul zilei de ieri a fost inaugurată începerea lucrărilor, în prezența omului de afaceri Iulian Dascălu, președintele Iulius Group. La eveniment au participat primarul Mihai Chirica, prefectul Marian Grigoraș și ministrul Mediului, Costel Alexe.

„Am să încep să vă povestesc o scurtă întâmplare de azi-dimineață, de acasă. Când am plecat la serviciu, fiica mea mă întreabă: «Tati, când se termină cu coronavirus? », având 10 ani. I-am răspuns că mergem la inaugurarea șantierului, lansarea celui mai mare proiect de office din România și cred că vom termina cu acest coronavirus când nu ne mai gândim la virusuri, ci la cum ne dezvoltăm. Este o regenerare urbană, vom consolida ce am construit. Sunt ieșean și sunt mândru că m-am născut aici. Vă șteptăm peste doi ani și la inaugurarea proiectului”, a precizat Iulian Dascălu.

S-a deschis oficial șantierul de la Palas Campus, ocazie cu care primarul Mihai Chirica a vorbit despre importanța investitorilor

Primarul Mihai Chirica i-a mulțumit omului de afaceri Iulian Dascălu pentru investițiile realizate pe plan local.

„Nu este doar un simplu proiect de investiții, ci este un mare proiect de investiții. Istoria orașului a fost scrisă de oamenii și faptelele lor. Iulian Dascălu a scris o pagină de istorie contemporană. Faptele si cifrele vorbesc despre eforturile pe care le-a făcut în orașul nostru. Este o gură de oxigen mare. Un investitor local arată că se poate. România se poate construi cu acești oameni. Ar putea să stea cu 120 milioane euro în cont, dar îndrăznește, merge mai departe. De acești oameni avem nevoie, care scriu istorie. Statul are nevoie de ei, ei pot da încredere celor care vor să investească. Daca ei investesc, aduc o notă de încredere acestei țări. Este necesar să ne punem în slujba acestor proiecte și să le sprijinim”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Investitorul alocă sume importante pentru modernizarea străzilor din imediata apropiere a zonei Sf. Andrei

S-a deschis oficial șantierul de la Palas Campus, ceea ce înseamnă că la final va fi deschisă circulației o nouă arteră. Drumul va uni strada A. Panu cu Bulevardul Regele Ferdinand I al României (fosta Splai Bahlui mal stâng). Costurile sunt de 1,6 milioane euro. Alte 5 străzi vor fi modernizate și lărgite: Sf. Andrei, Trei Ierarhi, Iancu Bacalu, Buznea și Tănăsescu. Parcarea subterană cu 625 locuri va costa 33,3 milioane euro. Va fi amenajată și o pistă pentru biciclete cu o lungime de 650 metri. Nu în ultimul rând, proiectul prevede înființarea unei stații pentru mijloacele de transport public, dar și a spațiilor verzi pe o suprafață de 4.500 metri pătrați. Lucrările de peisagistică vor costa 1,4 milioane euro. La inaugurarea proiectului este estimat că noul complex va asigura 5.000 locuri de muncă.

Palas anunță un număr de 19 milioane vizitatori care trec pragul complexului doar într-un singur an

În ceea ce privește complexul Palas, oficialii companiei au anunțat un număr record de vizitatori, 19 milioane.

„Palas Iași reprezintă cea mai mare și mai dinamică destinație de business din afara Capitalei, care include șase clădiri de birouri clasa A, cu o suprafața totală de peste 70.000 mp, în care își desfășoară activitatea peste 50 de companii și aproximativ 8.000 de angajați. Totodată, include Palas Mall și Palas Shopping Street cu peste 270 de magazine, un parc de peste 5 hectare, cea mai mare parcare subterană din România, cu 2.500 de locuri, restaurante și cafenele tematice, cel mai mare food court din regiune, centru de evenimente cu cinci săli premium, amfiteatru în aer liber și numeroase facilități de entertainment. Palas este principala atracție de shopping și petrecere a timpului liber din regiune”, transmit oficialii Iulius Group.





Comentarii
  • A face administrare locala numai din incasarea impozitelor pe constructii nu este sustenabil pentru un oras ca Iasul.
    Iasului ii lipsesc parcuri, spatii de recreere pentru cetateni, dar si un mediu de viata sanatos si cu toate astea Primaria si Primarul da numai autorizatii de constructii (unele fara respectarea legii) in detrimentul sanatatii populatiei.

  • CRINA…. nu uita ca eu Nikita l am inventat PALAS. Toti dinnPNL mi au facutbdosatecpenale, va mai amintiti??? Tot Iasul era impotriva mea, ca distrug strandul. Ati uitat cu totii, trebuie sa iminfacetinstatuie cu cate investitii am venit pentru Iasi, innregimul Psd cu Ponta prim ministru!

Adauga un comentariu