News Flash:

S-a nascut alianta pro

18 Iunie 2000
1337 Vizualizari | 0 Comentarii
Organizatiile judetene a trei formatiuni politice : Partidul Democratiei Sociale din Romania, Partidul Romania Mare si Alianta pentru Romania au anuntat ca au semnat un protocol care consfinteste o viitoare colaborare in cadrul Consiliului Judetean Iasi. "Actuala putere face eforturi disperate de a realiza aliante pentru a-si pastra fotoliile si parghiile de decizie. Prin aceasta se doreste mentinerea controlului asupra administratiei publice locale, ceea ce va duce la perpetuarea haosului si continuarea practicii algoritmului politic in distribuirea functiilor din cadrul regiilor si al societatilor de stat aflate in jurisdictia puterii locale", a declarat senatorul pedeserist Ion Solcanu. Descoperind in alianta UFD - CDR - PD - PNL germenii unui viitor santaj politic a carui tinta va fi, in eventualitatea castigarii unui al treilea mandat de primar, Constantin Simirad, Solcanu a spus ca rostul asocierii dintre PDSR, PRM si ApR este cu totul altul si anume acela de a constitui o noua structura de conducere la nivel judetean. Seful PDSR Iasi a si facut publice numele posibilului viitor presedinte al CJ si al celor doi vicepresedinti, aratand ca este vorba de Lucian Flaiser, secondat de Nicolae Ivanciu (PRM) si Gabriel Popescu (ApR). Deputatul peremist Anghel Stanciu a atras atentia ca nu este vorba de o alianta anti cuiva ci de o colaborare pro Iasi. "Decizia noastra deriva dintr-un obiectiv fundamental; Iasul poate renaste din starea de anarhie si jaf impuse de actuala conducere a administratiei locale", a spus seful PRM Iasi. In opinia lui Stanciu, ultimii ani pentru judetul si municipiul Iasi n-au insemnat decat o stagnare si chiar un declin la toate nivelurile, manifestat prin pierderea unor importante oportunitati de relansare a mediului economic iesean si nu numai. Presedintele organizatiei judetene a Aliantei pentru Romania Gabriel Popescu a explicat resorturile acestei aliante prin faptul ca Partidul Democratiei Sociale din Romania a fost singurul care a venit cu propuneri concrete in legatura cu viitoarea distribuire a functiilor din Consiliul Judetean. Pentru ca partidul lui Iliescu a oferit un fotoliu de vicepresedinte al CJ formatiunii pe care o conduce, in schimbul unei colaborari, raspunsul lui Popescu a fost afirmativ. Cel care, in viziunea PDSR, va deveni noul sef al Consiliului Judetean, Lucian Flaiser, a trecut in revista cateva dintre primele masuri pe care le va lua din noua postura. Afirmand ca preluarea gestiunii CJ trebuie neaparat sa implice si o ancheta in legatura cu felul in care au fost folositi banii publici, Flaiser a spus ca punctul cheie al viitoarei administratii va fi desfasurarea de programe viabile menite a relansa mediul de afaceri din Iasi. Acest lucru se va face pornind de la analiza ofertelor celor trei partide care au constituit respectiva alianta, dar nu sunt excluse nici ideile bune ale celor care stau de cealalta parte a baricadei. Catalin ONOFREI
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1686 (s) | 22 queries | Mysql time :0.036948 (s)