Sport

S-a stabilit obiectivul sportivilor români la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Mihai Covaliu: „Trebuie să fim realiști”

Publicat: 19 feb. 2021
Mihai Covaliu la o conferinta
Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, este optimist înainte de JO 2020 de la Tokyo (Japonia)

Sportul românesc traversează o perioadă grea, dar Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, este optimist înainte de JO 2020 de la Tokyo (Japonia). Fostul sportiv a făcut o medie între speranțele federațiilor și preconizările celor de la COSR. Mihai Covaliu crede că obiectivul firesc ar trebui să se situeze la 6-8 medalii care să fie obținute în Japonia. JO de la Tokyo ar fi trebuit să se desfășoare vara trecută, dar au fost amânate un an din cauza pandemiei de coronavirus.

„În decembrie 2020 am realizat acea evaluare pe care ne-am obișnuit să o facem, anume potențialul României la Jocurile Olimpice. Federațiile Olimpice naționale și-au prezentat obiectivele, care sunt foarte îndrăznețe, aș putea zice. Federațiile și-au propus 12-14 medalii. Dintr-un anume punct de vedere nu e rău că îți propui multe medalii la Jocurile Olimpice, dar a mai greu de realizat. Comisia tehnică însă a estimat un număr de 4-6 medalii, aproape ce s-a întâmplat la Jocurile Olimpice trecute, eu cred că suntem undeva la 6-8 medalii, bazându-mă pe interacțiunea cu sportivii, știu ce au făcut, cred în ei, cred în toată ființa mea că vor ajunge acolo și vor da totul.

Dar trebuie să fim în același timp realiști și să luăm în considerare că e o ediție specială, se pot întâmpla și lucruri bune și lucruri mai puțin bune, trebuie să respectăm regulile și așa vom demonstra că suntem o echipă care au pregătit bine aceste Jocuri Olimpice”, a declarat președintele COSR, la Look Sport.

Îngrijorați că evenimentul ar putea agrava și mai mult răspândirea virusului, peste 80% dintre japonezi sunt în continuare foarte reticenți în privința organizării JO în acest an, preferând fie o nouă amânare, fie o anulare pur și simplu, potrivit unui sondaj apărut la Tokyo.





Adauga un comentariu