News Flash:

S-a terminat capacitatea

20 Iunie 2003
1597 Vizualizari | 0 Comentarii
•Cum a decurs proba la alegere de la capacitate •"Bine ca s-a terminat. Asteptam rezultatele" •"A fost cel mai usor examen" •Trei sferturi dintre elevi au optat pentru geografie •Profesorii comenteaza subiectele de la istorie si de la geografie •O zi fara incidente, nu insa si fara tentative de denigrare •18 elevi au renuntat la ultima proba •Maine vor fi afisate rezultatele provizorii

O ultima zi de agitatie in centrele de examen iesene: ieri dimineata s-a desfasurat proba la alegere de la capacitate. Parca mai putin nelinistiti ca la romana si matematica, insa ceva mai obositi, asteptand sa treaca si hopul acesta, parintii elevilor care au dat capacitatea au aglomerat iarasi curtile centrelor de examen. Tabloul arata insa putin diferit: usurare, pe de o parte, fiindca era ultima proba si cea considerata cel mai putin dificila; grija, pe de alta, fiindca urmau doua zile de asteptare emotionata a primelor rezultate. "Baiatul meu a ales geografia pentru azi, fiindca ii era mai usor sa invete. Pana acum, din cate mi-a spus, probele au fost destul de usoare, insa cu multe capcane. El se astepta sa fie usor si mi-e teama ca din cauza asta sa nu fi tratat cu neatentie subiectele. Ar vrea sa ramana la 'National', dar sansele sunt destul de mici, pentru ca se intra cu medii mari. In sfarsit, de acuma se termina si astept sa vad rezultatele", spune Luminita Gavriluta, mama unui elev care dadea ultima proba la Centrul de examen de la Colegiul "National". "Astept sa se termine. Am venit inca de dimineata, am venit si in celelalte zile si a fost foarte obositor. Fata mea a ales istoria si ar vrea sa intre la Liceul Economic nr. 1. O sa vedem ce-o sa facem, in functie de rezultate", spune si Maria Ciobanu.

Cel mai usor examen

Pe la orele 11.00, primii candidati incep sa iasa din salile de examen. Parintii se aduna repede in jurul lor, chestionandu-i in legatura cu subiectele. Judecand dupa voiosia aproape generala, s-ar parea ca, pe langa usurarea de a fi dat ultimul examen, subiectele au fost dintre cele mai putin dificile. "Eu am dat la geografie, fiindca mi s-a parut mai usor de invatat. La istorie erau prea multe date, as fi riscat sa le uit. Au fost subiecte super - usoare. Nu a fost nici unul care sa ma incurce. Am terminat Scoala nr. 9 si mi-ar placea sa intru la mate - info la Liceul xMiron Costina", spune Razvan Closca, unul dintre primii iesiti de la "National". "La romana si matematica a fost mult mai greu. Am dat la geografie si cred ca am facut macar de un 6 - 7. Mai greu mi s-a parut ultimul subiect, cel cu harta. Vreau sa intru la o clasa de mecanici auto la o scoala de arte si meserii", spune si Daniel Ardeleanu. "La istorie e mai greu, nu-mi place si nici nu ma intereseaza. Am dat la geografie si cred ca am facut destul de bine, desi nu am invatat prea mult pana acum. Vreau sa intru la canto la Liceul de Arta", spune Teresa M'Phonda Bolombo, absolventa de gimnaziu de la "National".
Mult mai greu de gasit erau elevii care alesesera istoria. Dupa reactiile copiilor, se pare insa ca nici la aceasta proba subiectele nu au fost prea dificile. "Noua ni s-a parut mai usor de invatat la istorie, mai usor de tinut minte, pentru ca e ca o poveste. Oricum, a fost cel mai usor examen de pana acum. Ceva mai dificil era ultimul punct, unde trebuia facuta o sinteza despre obtinerea independentei Romaniei. Dintre celelalte probe, matematica a fost cea mai dificila, cu multe capcane. Vrem sa ramanem la 'National', la o clasa de mate - info", spun Georgica Andrei si Radu Taraboanta. "Am venit, ca diriginta, sa-mi sustin elevii. Am fost si am discutat cu ei in fiecare zi. Pe ansamblu, probele mi s-au parut de nivel mediu, accesibile si cred ca elevii mei vor lua macar cate un 8. La matematica era ceva mai complicat, dar nu imposibil de rezolvat. Probele de azi au fost de departe cele mai usoare, am vazut ca elevii mei erau foarte multumiti de subiecte. Ramane acum sa fiu alaturi de ei si la admitere, sa-l sfatuiesc si sa-l ajut pe fiecare in parte", spune Violeta Bogdan, profesoara de engleza si director educativ la Scoala nr. 9 "Elena Cuza".

Cum vad profesorii subiectele

Elevii din judetul Iasi care au avut de sustinut ieri proba la alegere au ales, in numar mare, geografia. Astfel, trei sferturi dintre toti, respectiv 8.098 au ales geografia, doar 2.625 optand pentru istorie. Aceasta situatie, similara de altfel cu cea din anii trecuti, nu a reflectat insa o dificultate sporita a subiectelor in cazul istoriei. Inspectoarea de istorie din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Iasi (ISJ), Lacramioara Iordachescu, a apreciat ca cele sase subiecte sunt de dificultate medie si de o diversitate care acopera intrega materie studiata. "Primele doua subiecte, redactate dupa tipul testelor - grila mi s-au parut foarte usoare, permitand lejer dobandirea unei note de trecere. Ultimul subiect, fiind unul de sinteza, a prezentat o usoara dificultate, permitand elevilor valorosi sa-si arate valoarea. Pe ansamblu, avand in vedere frumusetea subiectelor si claritatea enunturilor, cred ca majoritatea notelor vor fi mari, peste 8", a apreciat Lacramioara Iordachescu.
Elevii care au optat pentru geografie par sa fi facut o alegere inspirata, subiectele, in ciuda diversitatii, fiind punctuale si de dificultate medie. "Din punctul meu de vedere, nu a existat nici un subiect conceput anume pentru departajarea elevilor. Au fost subiecte echilibrate, cu cerinte clare, usor de rezolvat. Pentru elevii care au invatat a fost usor, dupa cum, pentru elevii care nu au invatat, fiecare subiect poate sa para dificil. Astfel incat majoritatea notelor vor fi intre 2 si 10", a glumit Dorin Fiscutean, inspector de geografie in cadrul ISJ.

O zi umbrita de denigrari

Desi conducerea ISJ nu a receptat semnale legate de eventuale incidente petrecute in cele 50 de centre de examen, ultima zi a probelor de la capacitate nu putea trece total neumbrita de penibil. Nu este insa vorba, din fericire, de subiecte din afara programei, de dificultati in multiplicarea subiectelor, de elevi prinsi copiind sau aflati in imposibilitatea de a ajunge la centrele de examene. Este vorba de o sesizare succinta din judet, ajunsa la conducerea ISJ, cum ca directorul scolii din Harlau, Gheorghe Oancea, ar avea copilul la capacitate. Ca atare, este posibil ca acesta sa faca presiuni pentru o corectare partinitoare a progeniturii sale. "Reclamatia, pe cat de agramata, pe atat de neavizata, nu are rolul de a sesiza o neregularitate, ci de a denigra desfasurarea examenului. Avem aproape 11 mii de elevi care au dat capacitatea si aproape 3 mii de profesori care au participat la supraveghere si la corectare. Intre atat de multi profesori si elevi e practic imposibil sa nu existe si cazuri de rudenie. Important este ce masuri iei. Or, in toate aceste cazuri s-a luat masura de bun - simt ca parintii-profesori si copiii sa nu fie in acelasi centru de examen si in acelasi centru de corectare. Astfel, ce nu stia reclamantul e ca directorul Oancea, avand un copil la Harlau, fusese deja repartizat intr-o comisie la Ruginoasa", a spus Doru Tigau, inspector scolar general adjunct in cadrul ISJ.
In acest context trebuie mentionat ca alti trei profesori, avand copii care dau capacitatea, au fost exclusi din comisia judeteana de capacitate, in ciuda faptului ca functiile pe care le detin i-ar fi indreptatit sa faca parte din aceasta. Este vorba de Cristina Valcu, directoarea Colegiului "National", Mircea Agrigoroaie, profesor grad I la Scoala Normala si Cristina Timofte, inspector de matematica in cadrul ISJ. "Am luat toate masurile posibile pentru ca totul sa decurga fara incidente si cred ca am reusit. Trebuia ca acum, in coada unui efort de organizare urias, sa apara aceasta insatisfactie. Dincolo de asta, personal, ma simt dator sa aduc public multumiri tuturor profesorilor ieseni penntru seriozitate si corectitudinea cu care au lucrat", a conchis Doru Tigau.

Inca o zi pana la rezultate

Proba de matematica de miercuri i-a facut sa renunte la capacitate pe inca 18 elevi din judet, numarul total al celor care au sustinut ieri proba la alegere ajungand la 10.723 de elevi. Reamintim ca la nivelul judetului Iasi exista 13.385 de elevi care au terminat anul acesta clasa a VIII-a, la care se adauga alti aproape 850 de elevi care nu au picat anul trecut capacitatea. Din totalul acestora, se inscrisesera pentru sustinerea capacitatii doar 11.000 de elevi, la proba de romana prezentandu-se 10.774, iar la matematica 10.741.
Copiii care au dat capacitatea si, desigur, parintii lor mai au de asteptat doar o zi pana cand vor afla rezultatele provizorii: maine, pana la orele 12.00, cele 50 de centre de examen ar trebui sa afiseze listele cu notele obtinute de cei peste 10 mii de elevi la cele trei probe. Nemultumitii ar face bine sa se grabeasca, fiindca nu au timp decat pana la orele 18.00 sa-si depuna contestatiile. Urmatoarele doua zile vor fi rezervate rezolvarii contestatiilor, iar rezultatele finale vor fi afisate marti, 24 iunie.
Dan POSTOLEA
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1370 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019581 (s)

loading...