News Flash:

S-au descoperit autorii a 80 la suta din mortii Revolutiei

14 August 2009
1129 Vizualizari | 1 Comentarii
S au descoperit autorii a 80 la suta din mortii Revolutiei
Generalul in rezerva Dan Voinea, procuror militar pensionat, cel care a lucrat in dosarele Revolutiei din 1989 si Mineriadei din 13-15 iunie 1990, a declarat ieri ca a identificat armele cu care au fost ucisi aproximativ 80 la suta din mortii din decembrie 1989. "Am reusit sa stabilim clar din ce arma s-au tras gloantele care au ucis cam 80 la suta din mortii Revolutiei", a afirmat Voinea, precizand insa ca, odata cu decizia Curtii Constitutionale, a pierdut dreptul de a continua ancheta, fiind procuror militar, iar dosarul a ajuns la anchetatorii civili. Voinea a precizat ca nu a apucat sa stabileasca cine a ordonat respectivilor militari sa traga in manifestanti, apreciind ca acesta este stadiul in care a lasat dosarul. "Urmeaza sa se afle exact in fiecare caz cine anume a dat ordinul, pentru ca nu soldatii care au executat foc sunt vinovatii (...)", a spus Voinea, care s-a ocupat de dosare din anul 1997 pana in decembrie 2007. Generalul Voinea, in prezent pensionar, a participat ieri la o conferinta sustinuta de liderul Asociatiei 21 Decembrie 1989, Teodor Maries, aflat in a zecea zi de greva a foamei, protest cauzat de nerespectarea unei hotarari obtinute de organizatia sa la CEDO, prin care magistratii europeni obligau statul sa desecretizeze dosarul Revolutiei. Maries, a intrat, martea trecuta, in greva foamei, locul ales pentru protest fiind intrarea in Palatul Cotroceni, sediul Administratiei Prezidentiale, cerandu-i presedintelui sprijin pentru desecretizarea tuturor dosarelor Revolutiei si Mineriadei din 1990. "Vreau doar sa se respecte hotararea CEDO si sa primim, ca parte in dosar, accesul la toate documentele si lucrarile acestuia, lucru pe care l-am cerut CEDO si pe care magistratii acestei instante l-au dispus", a spus Maries, prezentand in conferinta de presa rezolutia CEDO prin care statul roman era somat ca, pana la 7 septembrie 2009, sa transmita Curtii intregul dosar al Revolutiei.
Asociatia lui Maries a si primit circa 40.000 file din dosar, cele transmise CEDO de catre Agentul Guvernamental pana la un anumit moment dat, potrivit lui Voinea. "In primavara, cand dosarul era la mine, am primit o solicitare a CEDO sa le transmit dosarul, decizia fiind data in urma plangerii Asociatiei 21 Decembrie in fata acestei instante", a declarat Dan Voinea, care a continuat povestind ca le-a cerut subalternilor sai sa inceapa copierea dosarului si transmiterea documentelor catre Agentul Procedural, pentru a merge, mai departe, la CEDO. Voinea a acuzat faptul ca, timp de circa doua luni, copiile pe care procurorii le faceau erau primite de Agentul Guvernamental, numai ca, intr-o zi, sustine fostul magistrat, procurorilor li s-a spus sa nu mai xero-copieze ca nu mai este cazul. "Ne temem ca restul ar putea fi distrus sau pierdut", a spus Maries, cerand din nou declasificarea si publicarea intregului dosar, pentru stabilirea adevarului Revolutiei.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

secries  | #77161
Titlul nu bate cu continutul. Domnul general Voinea, ajuns general gratie rechizitoriului mincinos pe care l-a facut impotriva lui Ceausescu, se da in opozitie. Dar era si atunci procuror militar, stia ca armele respective apartineau unei anumite unitati, iar acum face pe descoperitorul. Nu, domnule general, nu aveti dreptate, ati fost si ramaneti partas la crima si ascunderea adevarului. Stiti ca armata romana nu avea o asemenea dotare, dar mintiti cu nerusinare, vrand sa va salvati pielea.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4292 (s) | 24 queries | Mysql time :0.284073 (s)

loading...