Actualitate

S-au încins grătarele la Romexpo. Liberalii și-au făcut poftă de vot cu mici și pastramă

Publicat: 25 sept. 2021
_____ Vizualizări 0 Comentarii
S-au încins grătarele la Romexpo. Liberalii și-au făcut poftă de vot cu mici și pastramă
Liberalii s-au reunit la ora 11.00 în congres pentru a alege noul preşedinte al PNL

Liberalii care au venit, sâmbătă, în număr extrem de mare la Romexpo, pentru a-și alege viitorul președinte, s-au înghesuit în jurul grătarelor încinse, pregătite pentru a le potoli foamea. Iar cei care se ocupă de mici, pastramă și alte bunătăți abia au făcut față comenzilor.

Liberalii au invadat mesele pentru a mânca mici cu muștar, dar și pentru a-și bea cafeaua. Printre ei s-a aflat și Ludovic Orban, care însă a ales doar să bea o cafea. Actualul lider liberal a menționat că a servit deja mic-dejnul, pe care și l-a pregătit singur.

Liberalii s-au reunit la ora 11.00 în congres pentru a alege noul preşedinte al PNL, dintre actualul lider, Ludovic Orban, şi premierul Florin Cîţu. La reuniunea liberalilor i-au parte 5.000 de delegaţi din toată ţara. Preşedintele Klaus Iohannis a fost primul care a ținut un discurs la Congresul PNL. Anterior, șeful statului a fost întâmpinat de cei doi candidați, Ludovic Orban și de Florin Cîțu. Iohannis îl susține pe Florin Cîțu în cursa pentru șefia partidului.

Potrivit statutului, președintele PNL va fi decis de votul a 5.000 de delegați care vor vota pe parcursul acestei zile. Toate cele 48 de organizații ale PNL vor fi reprezentate de un număr de delegați la eveniment, număr care a fost stabilit statutar în funcție de mărimea filialei și de rezultatele obținute la ultimele alegeri.

O mare parte dintre liderii de organizații și-au anunțat public susținerea pentru cei doi competitori Ludovic Orban și Florin Cîțu. La un calcul simplu al numărului de delegați și pe baza anunțurilor oficiale, Florin Cîțu pare a a avea cele mai mari șanse de a obține funcția de președinte al PNL.

Conform calculelor pe hârtie, în tabăra actualului președinte PNL au rămas puține organizații cu număr mare de delegați. Astfel la capitolul fideli se înscriu: Argeș (103 delegați), Brașov (128 delegați), Caraș Severin (113 delegați), Dâmbovița (111 delegați), Vrancea (121 delegați), Vâlcea (106 delegați), Brăila (67 delegați), Bistrița (98 delegați), Sector 3 (73 delegați), Sector 5 ( 57 delegați), Tulcea (82 delegați), Diaspora (78 delegați), Harghita (19 delegați) și Covasna (22 delegați).

Cum arată harta puterii în PNL pe hârtie:

  1. Alba – 146 delegați – Florin Cîțu
  2. Arad – 128 delegați – Florin Cîțu
  3. Arges – 103 delegați – Ludovic Orban
  4. Bacău – 105 delegați – Florin Cîțu
  5. Bihor – 191 delegați – INDECISĂ
  6. Bistrița Năsăud – 98 delegați – Ludovic Orban
  7. Botoșani – 89 delegați – Florin Cîțu
  8. Brașov – 128 delegați – Ludovic Orban
  9. Brăila – 67 delegați – Ludovic Orban
  10. Buzău – 67 delegați – Florin Cîțu
  11. Caraș Severin – 113 delegați – Ludovic Orban
  12. Călărași – 97 delegați – Ludovic Orban
  13. Cluj – 180 delegați – Florin Cîțu
  14. Constanța – 144 delegați – INDECISĂ
  15. Covasna -22 delegați – Ludovic Orban
  16. Dîmbovița 111 delegați – Ludovic Orban
  17. Dolj 132 delegați – Florin Cîțu
  18. Galați – 101 delegați – Florin Cîțu
  19. Giurgiu 145 delegați – INDECISĂ
  20. Gorj – 91 delegați – Florin Cîțu
  21. Harghita 19 delegați – Ludovic Orban
  22. Hunedoara – 83 delegați – Florin Cîțu
  23. Ialomița 68 delegați – Florin Cîțu
  24. Iași 147 delegați – Florin Cîțu
  25. Ilfov 138 delegați – Florin Cîțu
  26. Maramureș – 108 delegați – Florin Cîțu
  27. Mehedinți 113 delegați – Florin Cîțu
  28. Mureș – 79 delegați – Florin Cîțu
  29. Neamț – 105 delegați – Florin Cîțu
  30. Olt – 94 delegați – Florin Cîțu
  31. Prahova 170 delegați – Florin Cîțu
  32. Satu Mare 75 delegați – Florin Cîțu
  33. Sălaj – 84 delegați – Florin Cîțu
  34. Sibiu 154 delegați – Florin Cîțu
  35. Suceava 142 delegați – Florin Cîțu
  36. Teleorman 141 delegați – Florin Cîțu
  37. Timiș 133 delegați – Florin Cîțu
  38. Tulcea 82 delegați – Ludovic Orban
  39. Vaslui 90 delegați – Florin Cîțu
  40. Vâlcea 106 delegați – Ludovic Orban
  41. Vrancea 121 delegași – Ludovic Orban

Sector 1 – 71 delegați – INDECISĂ

sector 2 – 68 delegați – Florin Cîțu

sector 3 -73 delegați – Ludovic Orban

sector 4 – 61 delegați – Florin Cîțu

sector 5 -57 delegați – Ludovic Orban

sector 6 – 74 delegați – Florin Cîțu

Diaspora – 78 delegați – Ludovic Orban.

 

Adauga un comentariu