News Flash:

S-au ingrosat randurile ApR

9 Aprilie 2000
1087 Vizualizari | 0 Comentarii
•Cotoman si Tompea au devenit membri ai partidului lui Melescanu

Deputatul Marian Enache a anuntat ca Alianta pentru Romania se mandreste cu achizitionarea a inca doua personalitati ale Iasului: profesorul Doru Tompea si avocatul Ilie Cotoman. Avocatul Cotoman a fost cooptat in Biroul Permanent el fiind, de asemenea, si reprezentantul acestei formatiuni politice in teritoriu. Cei doi noi membri ai ApR si-au exprimat punctul de vedere in legatura cu aceasta inregimentare politica.
"Este o optiune pe care mi-am reprimat-o timp de 10 ani. In aceasta perioada am preferat munca la catedra si in mass-media. Am asistat la o anumita erodare a regimurilor, ce au angajat Romania intr-o eterna tranzitie, care nu inseamna decat saracie. Am intrat in ApR, raspunzand unei tentatii de a ma alatura fenomenului politic. Oferta politica a Aliantei pentru Romania a fost cea mai consistenta atat din punct de vedere al doctrinei cat si ideologic. Tin sa precizez ca nu am intrat in politica din interese meschine. Iasul are nevoie de o noua generatie de oameni politici, pragmatici, eficienti si generosi si nu egoisti, infatuati si fara deschidere la public, ca pana acum ", a explicat Tompea.
Avocatul Cotoman a fost mai expeditiv : "Am plecat din Partidul National Liberal datorita unei nemultumiri legata de faptul ca acest partid nu a reusit, in cei aproape patru ani de cand e la putere, sa-si indeplineasca doctrina liberala. Consider Alianta pentru Romania un partid liberal social care pune idealurile liberale in slujba cetateanului. Asta m-a facut sa intru in aceasta formatiune politica".
In alta ordine de idei, deputatul Marian Enache a mai afirmat ca ApR isi mentine hotararea ferma de a candida cu liste proprii la viitoarele alegeri locale, considerand aceasta participare drept un test de verificare a audientei de care se bucura in teritoriu. "S-a considerat ca Alianta pentru Romania este un partid consolidat pe plan doctrinar, care s-a pozitionat clar pe esicherul politic", a spus Enache.
Cu toate acestea, la nivel local sunt posibile anumite intelegeri si colaborari intre filialele locale ale partidelor politice din judet. Drept urmare, ApR a initiat o serie de consultari cu cateva partide din Iasi. Pentru ca sangele apa nu se face, primul vizat a fost Partidul Democratiei Sociale din Romania. In legatura cu apropiatele alegeri locale, Enache a trecut in revista modificarile pe care ApR le-a propus pentru legea alegerilor locale. Cateva dintre ele (sustinute si de alte partide): infiintarea mai multor sectii de votare, posibilitatea ca studentii si militarii sa voteze in localitatile de domiciliu si constituirea unui prag electoral de 5% au fost aprobate. Deputatul aperist crede totusi ca alegerile se vor desfasura intr-un cadru legislativ imperfect, care poate inspira suspiciuni in privinta rezultatelor alegerilor.
Gabriel Popescu, presedintele organizatiei judetene a ApR, a anuntat ca au fost definitivate listele de consilieri. "Speram sa avem un scor bun care sa ne permita sa ducem o activitate cat mai buna atat la nivel municipal cat si judetean ", a spus Popescu.
Viceprimarul Vasile Dumitriu, candidatul din partea Aliantei pentru Romania la fotoliul de primar, si-a exprimat din nou speranta intr-o competitie electorala plina de fair-play. Din cele spuse de Dumitriu, s-ar
intelege ca sondajele de opinie il plaseaza pe locul doi in cursa electorala pentru primarie, existand astfel multe sanse ca viitorul primar sa fie chiar candidatul ApR.
Catalin ONOFREI
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1345 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020027 (s)

loading...