Actualitate

S-au rarit candidaturile la Primaria Iasi. Biroul Electoral a respins dosarele unor persoane

Publicat: 28 apr. 2016
1

Mai multe persoane au fost eliminate de pe listele de candidaturi pentru alegerile locale din vara. Membrii Biroului Electoral Municipal au decis ieri sa elimine din competitie trei persoane care nu aveau toate dosarele in regula. Acestia nu detineau numarul minim de semnaturi de sustinere si au fost trecuti pe linie moarta. Candidatii respinsi sunt Sorin Balanescu (FAPTA), Radu Plamadeala (M10) si Ionel Pintilii (PND).

In cursa pentru locul de la Palatul Roznovanu si-au depus candidatura Mihai Chirica (PSD), Marius Bodea (PNL), Radu Botez (ALDE), Petru Movila (PMP), Camelia Bogdanici (UNPR), Traian Dobre (PSRO), Cristian Cernescu (Forta Moldova), precum si independentii Andrei Postolache, Viorel Blajut si Anca Preda. Si in ceea ce priveste listele de consilieri pentru Consiliul Judetea Iasi s-au inregistrat probleme. Desi initial au fost depuse zece liste, provenite de la zece formatiuni diferite, in final au fost acceptate doar noua. A fost eliminata din cursa lista „Forta Moldova”. Si de aceasta data, s-a aratat ca formatiunea nu a depus numarul necesar de semnaturi pentru a se putea inscrie in cursa. Pentru ca lista sa le fie acceptata, cei de la Forta Moldova aveau nevoie de 7.386 semnaturi de sustinere, insa nu au reusit sa adune decat 2.113, insuficient pentru a putea participa la alegerile locale. In schimb, au fost acceptate candidaturile celor de la PSD, PNL, ALDE, PMP, UNPR, PSRO, PSR, Partida Romilor si Partidului Ecologist Roman. Campania electorala pentru alegerea primarilor, consilierilor locali si a consilierilor judeteni va incepe pe data de 5 mai, alegerile urmand a avea loc la data de 5 iunie. Pe langa postul de primar, in municipiul Iasi se vor mai ocupa si 27 de locuri de consilieri locali, iar la nivelul Consiliului Judetean partidele se vor bate pentru 37 de locuri, urmand ca unul dintre cei alesi sa fie desemnat drept presedintele institutiei.




Comentarii
Adauga un comentariu