National

S-au redeschis plajele în Vama Veche. Cât costă un șezlong, față de anul trecut, și câți oameni pot sta la soare

Publicat: 06 iun. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
S-au redeschis plajele în Vama Veche. Cât costă un șezlong față de anul trecut și câți oameni pot sta la soare

Românii au așteptat cu nerăbdare relaxarea restricțiilor în criza noului coronavirus, iar odată cu redeschiderea teraselor se poate face și plajă.

Dar, spre deosebire de anul trecut, situația este radical schimbată, iar administratorii plajelor din Vama Veche spun că, cel puțin deocamdată, nimic nu va mai fi ca înainte. Măsurile de distanțare fizică trebuie respectate, se va lucra la 75% din capacitate, ceea ce va însemna, automat, și pierderi financiare consistente. Anul trecut, un șezlong pe plajă costa 25 de lei în timpul săptămânii și 30 de lei în weekend, iar anul acesta turiștii vor trebui să scoată mai mulți bani din buzinare.

„Anul acesta am pregătit plaja cu 80 de umbreluţe. Asta înseamnă undeva 150 de umbreluţe capacitate maximă. Este o creştere de 5 lei per şezlong, ţinând cont că s-a redus numărul de locuri pe plajă şi apar nişte cheltuieli noi. La fiecare schimbare de client şezlongurile trebuiesc dezinfectate. (…) Avem trei culoare. Plaja are cam 100 de metri deschidere la mare şi am creat trei zone de acces unde nu-i obligăm să-şi ia şezlongul, unde pot să se aşeze cu prosopul”, a declarat Cornel Lazăr, administrator a două plaje din Vama Veche, potrivit digi24.ro.

Administrator plajă Vama Veche: ”Activitatea de seară nu o vom deschide încă…”

În ceea ce privește distracția de seară, administratorul spune că, deocamdată, nu se poate pune problema reluării unei astfel de activități, chiar dacă turiștii ar dori să se distreze până în zori.

Vama Veche are un specific aparte, iar gestionarea aglomerației care ar apărea pe plajă este foarte greu de realizat în condițiile în care măsurile de protecție trebuie respectate cu strictețe pentru a fi eliminat pericolul infecției cu noul coronavirus.

„Problema e cu activitatea de seară pe care încă nu o vom deschide din frică că nu putem manageria aglomeraţia de oameni. Vama Veche e o staţiune cu specific aparte. O staţiune de tineret, unde oamenii petrec pe plajă. La noi pe plajă se strâng în mod normal între 1.000 şi 2.000 de oameni. Aici va fi lovitura financiară”, a mai spus administratorul, potrivit aceleiași surse.

Adauga un comentariu